in

Tribunalul de arbitraj de la Washington a publicat motivarea deciziei în cazul Roșia Montană: „Statul român nu a prejudiciat compania Gabriel Resources”

  • Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a publicat, miercuri, motivarea hotărârii cazul Roșia Montană.
  • Legea specială pentru realizarea proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montanp, respinsă în Parlament în 2013 și 2014, este în sine un act politic.
  • România a câştigat procesul cu Gabriel Resources în dosarul Roşia Montană şi are de încasat 6 mil. euro.

Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a publicat, miercuri, motivarea hotărârii cazul Roșia Montană, prin care a confirmat decizia în favoarea României în procesul intentat de canadienii de la Gabriel Resources. Instituția subliniază că nu s-a constatat existența unei conspirații sau a unei politici de stat prin care autoritățile române să fi urmărit să preia controlul asupra investiției și a absolvit statul român de acuzațiile de abuz de putere în detrimentul investitorilor.

„Nu există nicio dovadă că întregul proces care a dus la respingerea proiectului de lege a fost afectat de un abuz de putere sau de o conspirație pentru a submina investițiile reclamanților”, arată documentul, după ce Gabriel Resources afirmase că anumite acțiuni, și omisiuni ale autorităților au fost „parte a unei politici de stat menite să obțină controlul asupra obiectului investiției”.

Legea specială pentru realizarea proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană, respinsă în Parlament în 2013 și 2014, este în sine un act politic – consideră ICSID – dar statul român nu a acționat concertat împotriva investiției, așa cum susținea compania atunci când a deschis procesul împotriva României (2015).

Arbitrii ICSID demonstrează punct cu punct că firma canadiană Gabriel Resources nu a pornit exploatarea pentru că nu a reușit să obțină documentele legale necesare – în special Acordul de Mediu, și alte documente, precum autorizația de construire și toate descărcările arheologice.

România a câştigat procesul cu Gabriel Resources în dosarul Roşia Montană şi are de încasat 6 mil. euro. Iniţial, investitorul a cerut despăgubiri de 6,7 mld. euro pentru prejudiciul care ar fi fost generat în urma faptului că guvernele României nu au pornit procesul de exploatare a resursei de aur de la Roşia Montană, scrie ZF.

Citește și

The post Tribunalul de arbitraj de la Washington a publicat motivarea deciziei în cazul Roșia Montană: „Statul român nu a prejudiciat compania Gabriel Resources” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita

What do you think?

Written by GoNews

Fiul cel mai mic al lui Donald Trump, Barron Trump, a fost ales de partidul republican ca delegat la Convenția Națională din Florida

Marcel Ciolacu a dat vina pe „guvernarea domnului Cîțu” pentru datoria publică de 52,4% din PIB