Trei persoane acuzate de autorităţile din Italia de trafic de imigranţi au fost reţinute de poliţişti la Târgu-Neamţ, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, scrie Agerpres.
Acestea făceau parte dintr-o grupare care acţiona pe linia imigraţiei ilegale, intermedierii ilegale de forţă de muncă, exploatării prin muncă şi spălare a banilor.
„Autorităţile judiciare din Italia au solicitat arestarea persoanelor în cauză, în vederea predării, în baza mandatelor europene de arestare emise la data de 1 octombrie, acestea fiind urmărite la nivel internaţional şi cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de membru al unui grup infracţional, facilitarea intrării şi şederii neautorizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.
Cei trei bărbaţi au vârste de 29, 44, respectiv 48 de ani, şi au fost prezentaţi procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Un judecător urmează să confirme mandatele europene de arestare.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







