goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Teatrul “Bulandra”: Săptămâna Octavian Cotescu, între 29 iunie – 5 iulie; vineri – “Moartea unui comis voiajor”

Teatrul “Bulandra” dedică săptămâna 29 iunie – 5 iulie actorului Octavian Cotescu, fidel instituţiei timp de 30 de ani, şi anunţă că va transmite, vineri, spectacolul “Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, în regia Sanda Manu.

“De-a lungul anilor, la Teatrul ‘Lucia Sturdza Bulandra’ au jucat cei mai mari actori ai scenei româneşti şi au montat regizori care au înnoit şi schimbat perspectiva asupra teatrului. În tot acest răstimp, publicul teatrului s-a format şi fidelizat. Ca un semn de recunoştinţă pentru cei care au revenit mereu în sala de spectacol şi pentru a aduce un omagiu unui actor care a adus zâmbetul pe feţele multor spectatori, dedicăm săptămâna 29 iunie – 5 iulie actorului Octavian Cotescu. Astfel, în perioada menţionată se vor posta pe pagina oficială de Facebook fotografii şi cronici ale spectacolelor în care a jucat Octavian Cotescu, actor al Teatrului “Bulandra” timp de trei decenii”, informează Teatrul Bulandra într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Totodată, teatrul va continua difuzarea spectacolelor online pe pagina oficială de Facebook şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro şi va transmite, vineri, “Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, regia Sanda Manu (1977), unul dintre spectacolele de succes în care a jucat Octavian Cotescu şi care face parte din Arhiva de Aur a Societăţii Române de Televiziune.

Această producţie a fost apreciată de critica de specialitate şi pentru remarcabila distribuţie din care făceau parte actorii: Leopoldina Bălănuţă, Corado Negreanu, Dan Condurache, Şerban Celea, Tatiana Iekel, Nicolae Pomoje, Aurel Cioranu, Constantin Cojocaru, Valeria Ogăşanu, Dorin Dron, Vivian Alvizache, Rodica Dianu.

Artist cu o multitudine de culori şi nuanţe interpretative, Octavian Cotescu a realizat, la “Bulandra”, roluri memorabile în spectacole de răsunet precum Gogu din “Proştii sub clar de lună” de Theodor Mazilu, regia Lucian Pintilie; El din “Nu sunt Turnul Eiffel” de Ecaternia Oproiu, regia Valeriu Moisescu; Nae Caţavencu din “O scrisoare pierdută” de I.L.: Caragiale, regia Liviu Ciulei; Prof. Stravinski din “Maestrul şi Margareta”, regia Cătălina Buzoianu; Tartuffe din “Tartuffe” de Moliere, regia Alexandru Tocilescu ş.a.

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.295. Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de Rusia...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 695. Cabinetul lui Netanyahu va discuta „planul de cucerire” a Fâșiei Gaza

    Forțele israeliene au bombardat în noaptea precedentă suburbii ale orașului Gaza. Autoritățile locale au raportat cel puțin 18 victime, dintre...

    Drive-test ZF: Tesla Model 3 Long Range AWD Highland 2024 – upgrade cu accent

    Long Range AWD promite autonomie de peste 600 km, performanţe comparabile cu ale unor modele sport şi o experienţă...

    Barcelona devine punct de plecare pentru cea mai amplă flotilă umanitară destinată Gazei. Greta Thunberg: „Povestea aici este despre Palestina”

    Greta Thunberg și fostul primar al Barcelonei participă la misiune. O flotilă de aproximativ 20 de nave a plecat din...

    Reuniunea „Harry Potter” nu se va întâmpla niciodată. Chris Columbus, regizorul filmelor: „Nu am mai vorbit cu JK Rowling de peste un deceniu. A...

    Regizorul filmelor Harry Potter, Chris Columbus, a declarat că o reuniune a distribuției originale Harry Potter este imposibilă. El spune că opțiunile politice actuale...

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu Nicușor Dan

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. Potrivit...

    Germania se pregătește pentru un conflict lung cu Rusia. Merz: „Pacea nu poate fi obținută cu prețul capitulării Ucrainei. Poimâine vom fi noi”

    Cancelarul german Friedrich Merz se pregătește pentru un război îndelungat în Ucraina. Merz afirmă că pacea nu poate presupune capitularea...

    Unde mergi în vacanță toamna asta? Descoperă 3 destinații perfecte pentru city break-uri în Europa

    La Marino, la doar 45 de minute de Roma, are loc Sagra dell’Uva, un festival al vinului cu tradiție. În...

    Sfatul lui George Soros către fiul său Alexander: „Nu fi niciodată ca Trump!”

    Răspund, înainte de a mi se pune întrebarea: n-am fost bursier Soros, nu mă preocupă familia Soros. Mă fascinează...

    Soft swapping devine fenomen viral. Cum cuplurile moderne rescriu „infidelitatea”

    „Soft swapping” înseamnă intimitate cu alții, dar fără penetrare. Practica a devenit populară după difuzarea pe Netflix a „The Secret...

    Ce castel vizitezi în Franța? Château de La Vallière a devenit nu doar un reper istoric, ci și un resort de lux

    Castelul, înconjurat de păduri, parcuri și ochiuri de apă, a păstrat arhitectura secolelor XV–XVII. Castelul a devenit resort de lux,...

    Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Ucraina promite represalii după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img