Analiză LE MONDE (Franța), via Rador. Al XX-lea Summit al Francofoniei, din 14–16 noiembrie, e o rară ocazie de afirmare diplomatică pentru această țară care a primit aproximativ douăzeci de șefi de stat și de guvern care au „limba franceză în comun”.
Printre cei care veniți se numără președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul canadian Mark Carney și președintele Republicii Democratice Congo (RDC), Félix Tshisekedi. Președintele rwandez Paul Kagame a sosit, la rândul său, joi la Phnom Penh, fiind primit cu mare fast pentru o vizită de stat în cursul căreia vor fi semnate diverse parteneriate de cooperare bilaterală cu Cambodgia.
Împreună, cele 53 de state membre vor face bilanțul celor doi ani scurși de la summitul de la Villers-Cotterêts, în departamentul Aisne, și vor decide noile orientări ale Organizației Internaționale a Francofoniei, reunite sub tema „Să reinvestim în pace pentru o prosperitate împărtășită și o stabilitate durabilă”. Tema a fost aleasă în mod deliberat, într-un moment în care conflictele cunosc o puternică recrudescență – Cambodgia însăși fiind implicată într-un diferend de frontieră cu Thailanda vecină.
Această foaie de parcurs va trebui să îl orienteze și pe noul secretar general al organizației, care va fi desemnat la încheierea summitului, luni, 16 noiembrie. Persoana aleasă va avea o sarcină dificilă, întrucât instituția se confruntă cu numeroase probleme. Deși oferă o tribună unor țări mici, a căror voce se face cu greu auzită în alte foruri, organizația duce lipsă de resurse: OIF, care numără 90 de state membre, asociate sau cu statut de observator, dispune de un buget de aproximativ 70 de milioane de euro, iar Franța, principalul său finanțator, și-a redus contribuția de la 50 de milioane la 30 de milioane de euro între 2025 și 2026. Misiunile OIF – de la promovarea limbii franceze la observarea alegerilor, trecând prin mediere politică și formarea profesională a tinerilor – sunt insuficient de clare, iar organizația este acuzată că servește drept instrument al influenței fostei puteri coloniale franceze, în special în Africa.
În plus, deși franceza nu a avut niciodată atât de mulți vorbitori – 396 de milioane, potrivit OIF, ceea ce o situează pe locul al patrulea în lume, această creștere se explică în mare parte printr-o schimbare a metodei de calcul. OIF îi include acum și pe copiii cu vârste între 6 și 9 ani școlarizați în limba franceză, în timp ce anterior lua în considerare numai persoanele de cel puțin 10 ani.
Creșterea reală se înregistrează în Africa: continentul reunește 65% dintre francofoni, în timp ce Europei îi mai revin doar 29%. Însă, pe fondul rupturii cu Parisul, mai multe țări africane pun sub semnul întrebării locul limbii franceze. În Mali, aceasta este doar o „limbă de lucru” din 2023; în Niger, hausa a înlocuit-o ca limbă oficială. În martie 2025, Bamako, Niamey și Ouagadougou au părăsit OIF. Algeria, la rândul său, face acum din engleză prima limbă străină predată în învățământul primar.
Simplă „Agenție de Cooperare Culturală și Tehnică”, destinată în anii 1970 promovării limbii și culturii franceze, structura a căpătat o dimensiune politică în 1997, la summitul de la Hanoi, devenind un actor al cooperării politice și în domeniul securității în spațiul francofon. Atunci a fost creată funcția de secretar general, pentru conducerea și reprezentarea organizației. Declarația de la Bamako, din 2000, a mers mai departe, transformând-o într-un actor al prevenirii conflictelor, al apărării statului de drept și al observării alegerilor. „Pentru a menține o cooperare politică puternică, este nevoie ca în fruntea sa să se afle o personalitate puternică”, explică Frédéric Turpin, profesor de istorie politică contemporană la Universitatea Savoie-Mont-Blanc.
Până în 2022, secretarul general era desemnat prin consens, în urma negocierilor dintre statele membre. Pentru a face procesul mai transparent, OIF a instituit o nouă procedură: dacă niciun candidat nu este ales de cele 53 de state membre cu drepturi depline la 16 noiembrie, departajarea se va face prin vot secret. Regula nu a fost suficientă pentru a calma tensiunile acumulate în jurul acestei mize, mai puternice anul acesta ca oricând.
În centrul acestor tensiuni se află confruntarea dintre rwandeza Louise Mushikiwabo, actuala secretară generală, care candidează pentru un al treilea mandat, și Juliana Amato Lumumba, fostă ministră a culturii în Republica Democratică Congo între 1998 și 2001 și fiica lui Patrice Lumumba, erou al independenței, asasinat în 1961. Un duel care transpune în cadrul OIF războiul din RDC, unde Kigali îi sprijină activ pe rebelii M23, mișcare devenită Frontul pentru Refondarea Națiunii (FRN), care controlează porțiuni din estul țării din 2021.
Nu este prima dată când o candidatură rwandeză provoacă dezbateri. Încă din 2018, desemnarea lui Louise Mushikiwabo a surprins. Sprijinul declarat al lui Emmanuel Macron pentru fosta ministră de externe a lui Paul Kagame, care ocupase funcția între 2009 și 2018, fusese unul dintre mijloacele apropierii dintre Paris și Kigali, după o lungă perioadă de tensiuni între cele două țări. Reporteri fără Frontiere își exprimase atunci îngrijorarea că OIF, care ar trebui să promoveze pluralismul mass-media, urma să fie condusă de o reprezentantă a „unuia dintre cele mai represive regimuri” în materie de libertate a presei. Atât Human Rights Watch, cât și Amnesty International denunțaseră reprimarea opozanților, detențiile arbitrare și tortura.
Alegerea părea cu atât mai paradoxală cu cât Rwanda înlocuise franceza cu engleza ca principală limbă de predare în 2008, înainte de a adera la Commonwealth în 2009. „Această numire ne-a uluit la vremea respectivă”, își amintește Frédéric Turpin. „Președintele francez a confundat politica specifică francofoniei, care reprezintă o componentă a politicii externe a Franței, cu politica africană a Franței.”
Astăzi, deși ambele candidate afirmă că țin războiul dintre țările lor departe de campania electorală, scrutinul capătă aspectul unei confruntări prin intermediari. „Tensiunile au ajuns la apogeu”, observă o sursă bine informată. „RDC a amenințat că va părăsi OIF în cazul realegerii candidatei rwandeze, iar Rwanda este furioasă. Se pare că nu există consens. Ne-am îndrepta spre un vot”, apreciază aceasta. Or, plecarea reprezentanților regimului de la Kinshasa ar reprezenta o pierdere considerabilă pentru OIF: cu 57,3 milioane de vorbitori, RDC este a doua țară francofonă din lume. Semn al prudenței, nici Franța, nici Canada, principalii doi finanțatori, nu și-au exprimat vreo preferință.
Această confruntare dintre Kinshasa și Kigali le deschide o oportunitate celorlalți doi candidați: mauritaniana Coumba Ba și românul Dacian Cioloș. Medic de profesie, care a ocupat în mai multe rânduri funcții ministeriale în țara sa, doamna Ba își afirmă dorința de „consens” și îndeamnă Africa să nu se prezinte divizată la Phnom Penh. Ea promite, de asemenea, să facă din revenirea statelor Mali, Burkina Faso și Niger o „prioritate absolută” – trei țări saheliene conduse de autori ai unor lovituri de stat, care au rupt relațiile cu Franța și au părăsit organizația în 2025.
Singurul candidat din afara Africii, fostul prim-ministru român Dacian Cioloș, speră să transforme francofonia într-un spațiu economic și propune încheierea unui parteneriat cu Uniunea Europeană pentru finanțarea educației și dezvoltării în țările africane. „Intervențiile domnului Cioloș au fost foarte apreciate pentru felul în care abordează organizația, cu propuneri concrete, pentru transparență… Ceea ce i se reproșează este că nu este african”, remarcă o sursă familiarizată cu mecanismele interne ale OIF, citată de AFP. Însă țările africane, care reprezintă aproape jumătate dintre membrii cu drepturi depline, rămân atașate unei reguli tacite care rezervă Sudului conducerea secretariatului general. „Nu cred că postul ar trebui să îi revină automat unei persoane de pe un anumit continent, în detrimentul alteia. Dar nu putem ignora nici ponderea Africii, nici aspirația multor africani de a vedea continentul preluând conducerea organizației”, a declarat Louise Mushikiwabo joi pentru Le Monde.
„Miza summitului nu este, în primul rând, numele persoanei care va conduce organizația”, observă Chloé Phan Labays, conferențiară de istorie contemporană și specialistă în francofonie la Universitatea Jean-Moulin-Lyon-III. „Avem impresia că asistăm la declinul francofoniei instituționale ca actor al sistemului internațional. Iar acum, numeroși actori ai francofoniei își exprimă tot mai răspicat dorința de a-i da un nou suflu.” Va fi OIF la înălțimea provocărilor actuale? Răspunsurile sunt așteptate pe 16 noiembrie, la Phnom Penh.
Traducerea: Ruxandra Lambru
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







