Şase mistreţi au murit, marţi seara, după ce au fost loviţi de un autoturism pe drumul naţional DN 1H, între localităţile Vârşolţ şi Pericei, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, relatează Agerpres.
Din primele verificări efectuate de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Crasna a reieşit că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, care conducea un autoturism din direcţia Vârşolţ spre Pericei, ar fi intrat în coliziune cu mai multe animale sălbatice care se aflau pe partea carosabilă.
„În urma impactului, şase exemplare de animale sălbatice din specia mistreţ au decedat”, se precizează în comunicatul IPJ Sălaj.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Animalele au fost preluate de un reprezentant al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sălaj, iar poliţiştii au întocmit documentele specifice în acest caz.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.








