in

Rusia îi taie aripile lui Trump: „N-ai cum să oprești războiul din Ucraina într-o zi”

  • Ambasadorul Rusiei la ONU a respins afirmațiile curajoase ale lui Trump că va opri războiul în 24 de ore, dacă va fi reales.
  • Putin s-a arătat deschis la negocieri cu Administrația Trump, dar „orice plan de pace trebuie să reflecte realitatea de pe front”.
  • Americanii își aleg președintele pe 5 noiembrie; rezultatul alegerilor e crucial pentru Rusia.
  • Rusia a preluat, pe 1 iulie, președinția Consiliului de Securitate al ONU, pentru o lună.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a spus luni că „războiul – „criza ucraineană” – nu poate fi oprit într-o zi”, atunci când a fost întrebat despre afirmațiile recurente ale lui Trump privind încheierea războiului în decursul a 24 de ore, dacă va fi reales, scrie Reuters.

Candidatul republican la președinție, Donald Trump, n-a dat detalii în sprijinul afirmațiilor sale, dar a spus că dacă SUA ar fi avut „un președinte real, respectat de președintele rus Vladimir Putin”, atunci Rusia n-ar fi invadat Ucraina în februarie 2022.

„Voi opri războiul dintre Putin și Zelenski ca președinte ales înainte să fiu învestit pe 20 ianuarie. O să-l opresc rapid”, a spus Trump, inclusiv în cadrul dezbaterii recente cu Biden.

Americanii ies la vot pe 5 noiembrie, pentru a-și alege președintele pentru următorii 4 ani.

Rezultatul alegerilor contează pentru Rusia – în ciuda eforturilor Kremlinului de a da impresia că nu le acordă atenție – pentru că va determina măsura în care Washingtonul va continua să sprijine Ucraina și câte arme va primi Zelenski din partea SUA.

„Criza ucraineană nu se poate rezolva într-o zi”, a spus Nebenzia în cadrul unei conferințe de presă, pentru a marca preluarea președinției Consiliului de Securitate al ONU de către Rusia în iulie.

Ca răspuns, purtătorul de cuvânt al campaniei lui Trump, Steven Cheung, a spus pentru Reuters că „Trump este cel mai eficient om de afaceri și negociator din istorie, și va rezolva conflictul când va fi ales”.

Kremlinul a spus că orice plan de pace pentru Ucraina propus de posibila Administrație Trump va trebui să reflecte realitatea de pe front, dar că Putin e deschis la discuții.

The post Rusia îi taie aripile lui Trump: „N-ai cum să oprești războiul din Ucraina într-o zi” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Sandu Maria

What do you think?

Written by GoNews

Yulia Navalnaya a fost desemnată noul președinte al Fundației pentru Drepturile Omului (HRF) din New York: „Luptăm împotriva lui Putin până la capăt”

„Ham grijă de tine”. Pacienții spitalelor din Ilfov fac ședințe de terapie cu câini