in

Rolul unui animal de companie în educația copilului.

Patrupezii mereu stârnesc admirație atât în randul maturilor, cât și în rândul copiilor. Adesea s-a pus la îndoială prezența unui animal de companie într-o familie, odată cu apariția unui copil în ea totuși, se pare că relația dintre copil și animal este mult mai puternică decât credem. 

Apariția unui animal de companie, responsabilizează copilul. Fie că micuțul are un câine, pisică, iepuraș, sau orice alt animăluț, el va fi mereu în mișcare. Va fi preocupat să îl hrănească, să se joace, să facă curățenie, iar aceste activități vor stimula și o întreținere a sanățății fizice.

credit foto: youractivedog.com

Psihologii explică că cei mici își vor dezvolta mai bine stima, încrederea în sine, dar și inteligența emoțională. Lucrul va fi datorat dragostei pentru animal, învățând să își exprime sentimentele de recunoștință și iubire celor din jur.

Animalele pot influența și la o reușită mai bună în cadrul școlii. Mary Renk Jalongo, autor și profesor la Universitatea Pennsylvania, arată că prezența animalelor de companie în sala de clasă (în special a câinilor), influențează în sens pozitiv copiii cu dificultăți de învățare care reușesc să citească și să se exprime mult mai ușor în prezența unui animal de companie.

Cu toții cunoaștem că animalele de companie pot fi cei mai buni prieteni ai omului, întrucât aceștia simt când stăpânul este trist sau dacă îi doare ceva. Prin acest mod, copiii observă felul în care animalele îi iubesc, îi iartă și îi îngrijesc.

What do you think?

Written by GoNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Domnia lui Carol I. Deviza lui, lege pentru supuşii români 48 de ani: „Totul pentru ţară! Nimic pentru mine“

5 idei de întâlniri romantice în carantină.