vineri, 27 noiembrie 2020

Raed Arafat – Primele măsuri de relaxare

- PUBLICITATE PARTENER -

Raed Arafat a transmis un mesaj referitor la ieșirile de 1 Mai și relaxarea restricțiilor impuse după instalarea stării de urgență.

„Încă este devreme de vorbit de măsuri de relaxare și să spunem că, de mâine, s-a terminat Paștele, gata, relaxăm situația. Deci, nu va fi așa. Dacă noi mergem mai departe – și am zis că după 1 mai – deci în cursul lunii mai poate că vor fi primele măsuri și nu înseamnă în 2 mai, poate prin 10, în 11, prin 15. Nu știu ce să vă zic. Poate înainte, după. Depinde cum evoluează situația. Nimănui nu-i convine să continue măsurile, dacă nu sunt necesare. Dacă noi continuăm măsurile, înseamnă că ele sunt necesare. În momentul în care considerăm că o anumită măsură nu mai este necesară, în mod clar că, în cel mai scurt timp, măsura este eliminată”, a spus Raed Arafat.

„Rugăminte către populație”

„Măsurile de distanțare și măsurile care le-am luat până acum rămân valide. Rugămintea către populație de 1 mai este să evite să-și planifice ieșiri și să respecte regulile care au fost și pe durata Paștelui, chiar mai bine decât le-au respectat pe durata Paștelui. Relaxarea nu se va face brusc, se va face treptat, se va face într-un mod foarte bine calculate”, a mai spus Arafat.

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Americanii mergeau la lupta pe… camile

Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au...

Terapie: plimbarea prin padure va fascina si papilele gustative

In mod evident, orice prilej de miscare exploatat la maximum si cu...

Sfaturi pentru cainele tau pentru ca viata acestuia sa se imbunatateasca

Pierderea vederii la caini poate fi congenitala, accidentala sau poate surveni din...

Lewis Hamilton scrie istorie in Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a castigat duminica Marele Premiu al Turciei...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

Festivalul George Enescu organizat la Timisoara in 2023. Este anul in care orasul va fi Capitala Europeana a Culturii.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca Festivalul de muzica...

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
61,481,616
Total cazuri confirmate
Updated on 27/11/2020 14:13

- PUBLICITATE PARTENER -

Americanii mergeau la lupta pe… camile

Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au cea mai...

Lewis Hamilton scrie istorie in Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a castigat duminica Marele Premiu al Turciei la Formula...

O moneda veche de 2000 de ani s-a vandut cu 4,2 milioane de dolari.

Moneda veche din aur, care infatiseaza asasinarea lui Iulius Cezar, s-a vandut cu 3,24...

Festivalul George Enescu organizat la Timisoara in 2023. Este anul in care orasul va fi Capitala Europeana a Culturii.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca Festivalul de muzica George Enescu...

Pete Best, primul tobosar al Beatles: Ascultati muzica, apoi copiati-o, apoi faceti-o mai buna.

Pete Best a cantat la tobe in formatia The Beatles intre 1960-1962. A fost...

Antrenorul Simonei Halep, detalii despre starea tenismenei infectate cu Covid: „Nici ea nu stie cum a luat, a facut in jur de 20 de...

Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep, a oferit detalii despre starea de sanatate...

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data dupa 2010,...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se planteaza rosiile...