in ,

PROTEST pentru salvarea Muzeului Satului din Bran

Un protest pentru salvarea Muzeului Satului din Bran este programat pentru miercuri, 12 februarie, la care vor participa angajaţi ai instituţiei, dar este aşteptat şi publicul care doreşte să susţină demersurile acestora.

‘Înfiinţat în 1960, muzeul riscă să fie demolat în urma unei false retrocedări îngăduită de minister, pentru a-l înlocui cu Dracula Land, proiect al unor străini. Ministerul Culturii se preface că nu există şi demersurile ilegale ajunse la apogeu nu sunt verificate şi împiedicate. Soarta celor 33 de angajaţi, 18 monumente, a miilor de piese de patrimoniu şi a tezaurului de pe teren sunt hotărâte de tot felul de jurişti şi alţii care nu au legal această putere.’

(…) Sunt implicaţi mulţi şi sunt mulţi bani în joc, fiind vorba de un hectar în cel mai aglomerat punct turistic din România’, se arată pe pagina special creată pentru salvarea instituţiei de cultură brănene, unde cei care doresc pot să semneze petiţia demarată în acest sens.

Conform precizărilor făcute pe pagina de Facebook a Muzeului Satului Bran, ‘în urma unei sentinţe judecătoreşti privind terenul pe care acesta se află, în data de 14 ianuarie 2020, la muzeu s-a prezentat un executor judecătoresc, pentru a pune în aplicare executarea silită, solicitată de către doamna Elena Maria Polizu Micşuneşti, care a primit 1/3 din suprafaţa acestui teren, dar sentinţa şi măsura de execuţie cuprind întreaga suprafaţă’.

‘Cu această ocazie s-au purtat numeroase discuţii, astfel încât conducerea instituţiei şi lămuririle legale prezentate de către domnul executor judecătoresc, ducând la următoarea decizie: prelungirea activităţii muzeului cu încă 30 de zile, perioadă în care muzeul va fi deschis publicului vizitator, însă fără a putea fi desfăşurate şi alte activităţi în incinta acestuia’, a arătat conducerea instituţiei în ianuarie, precizând că ‘Ministerul Culturii cunoaşte situaţia’ şi declarându-se convinsă că ‘va face tot posibilul pentru a obţine un rezultat pozitiv, în vederea soluţionării acestui caz’.

În anii ’90, în componenţa Muzeului Naţional Bran existau trei secţii: Castel, Vama Medievală şi Secţia Etnografie. După retrocedarea Castelului, Muzeul Vămii a mai funcţionat până în luna februarie anul trecut. Procedura de retrocedare a terenului, pe care se află şi Muzeul Satului, a fost demarată în 2001, iar după pierderea acestui proces de către Ministerul Culturii, pe data de 17 februarie ar urma ca şi secţia exterioară să fie închisă definitiv. Protestul este programat pentru miercuri, ora 11,00, în faţa clădirii muzeului.

What do you think?

0 points
Upvote Downvote

Written by Coman Radu

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comments

0 comments

Invitație la carnaval. ”Carnavalul animalelor”

Desfiinţarea SIIJ şi modificarea codurilor penale, printre priorităţile noului Guvern Orban