sâmbătă, 5 decembrie 2020

Primul muzeu subacvatic inaugurat în Grecia, pe epava unui nave antice scufundate în anul 425 înainte de Hristos

- PUBLICITATE PARTENER -

Grecia a inaugurat primul său muzeu subacvatic în epava unei nave antice care transporta mii de amfore ce s-a scufundat în secolul al V-lea î.H. ducând în adâncul Mării Egee o adevărată comoară, pe care amatorii de scufundări o pot de-acum încolo explora, relatează Agerpres, cu referire la EFE.

Ministrul grec al culturii, Lina Mendoni, a asistat la o ceremonie care s-a desfăşurat la bordul unui vas şi în apă, cu participarea mai multor scafandri.

Situl, aflat în apropiere de mica insulă Peristera, din largul insulei Alonissos, va fi deschis amatorilor de scufundări între 3 august şi 3 octombrie, în timp ce turiştii care nu practică acest sport vor avea acces la o vizită virtuală, la un centru de informaţii din Alonissos.

„Această epavă zace la o adâncime de 21-28 de metri adâncime, în apropiere de ţărmul insuliţei Peristera şi conţine între 3.000 şi 4.000 de amfore”, a declarat Maria Agalou, preşedinta consiliului municipal Alonissos.

Acest vas transportând mii de amfore ce conţineau vin s-a scufundat în Marea Egee în anul 425 înainte de Hristos, în nordul Greciei, fiind surprins de o furtună în timpul unei traversări între insula Skopelos şi Alonissos, a declarat directoarea departamentului de antichităţi submarine, Pari Kalamara.

„Numărul amforelor relevă dimensiunea ambarcaţiunii. Era o navă mare”, a precizat ea.

Amforele, majoritatea intacte, au fost descoperite de un pescar în 1985.

„Oferim umanităţii acest Partenon al naufragierilor”, a menționat, la rândul său, Kostas Agorastos, guvernatorul Tesaliei, regiune din care face parte insula Alonissos.

Potrivit Ert TV, două grupuri de amatori de scufundări britanici sunt aşteptaţi luni, pentru a descoperi situl din Peristera.

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Americanii mergeau la lupta pe… camile

Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au...

Terapie: plimbarea prin padure va fascina si papilele gustative

In mod evident, orice prilej de miscare exploatat la maximum si cu...

Sfaturi pentru cainele tau pentru ca viata acestuia sa se imbunatateasca

Pierderea vederii la caini poate fi congenitala, accidentala sau poate surveni din...

Lewis Hamilton scrie istorie in Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a castigat duminica Marele Premiu al Turciei...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

Festivalul George Enescu organizat la Timisoara in 2023. Este anul in care orasul va fi Capitala Europeana a Culturii.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca Festivalul de muzica...

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
66,181,493
Total cazuri confirmate
Updated on 04/12/2020 23:59

- PUBLICITATE PARTENER -

Americanii mergeau la lupta pe… camile

Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au cea mai...

Lewis Hamilton scrie istorie in Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a castigat duminica Marele Premiu al Turciei la Formula...

O moneda veche de 2000 de ani s-a vandut cu 4,2 milioane de dolari.

Moneda veche din aur, care infatiseaza asasinarea lui Iulius Cezar, s-a vandut cu 3,24...

Festivalul George Enescu organizat la Timisoara in 2023. Este anul in care orasul va fi Capitala Europeana a Culturii.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca Festivalul de muzica George Enescu...

Pete Best, primul tobosar al Beatles: Ascultati muzica, apoi copiati-o, apoi faceti-o mai buna.

Pete Best a cantat la tobe in formatia The Beatles intre 1960-1962. A fost...

Antrenorul Simonei Halep, detalii despre starea tenismenei infectate cu Covid: „Nici ea nu stie cum a luat, a facut in jur de 20 de...

Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep, a oferit detalii despre starea de sanatate...

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data dupa 2010,...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se planteaza rosiile...