Noua președintă a Casei Naționale de Pensii a declarat vineri că informațiile potrivit cărora 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit sunt false și că fiecare dosar de pensie este verificat, iar acolo unde se constată greșeli, acestea sunt corectate.
„Dragi pensionari, în ultima perioadă, în spațiul public, au apărut informații potrivit cărora 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit! Înțeleg îngrijorarea pe care aceste informații false au generat-o! Vă asigur că în orice situație verificăm, ne asumăm greșelile și corectăm acolo unde este cazul. Întotdeauna vom respecta drepturile pensionarilor”, a transmis Vasilica-Valentina Robu.
Cine este Vasilica-Valentina Robu
Vasilica-Valentina Robu este noua președintă a Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), fiind numită în această funcție la sfârșitul lunii octombrie 2026 de către premierul Luca Niculescu. Ea deține un mandat de 5 ani și are rang de secretar de stat, fiind totodată și președintele Consiliului de administrație al instituției.
Carieră și profil Profesional
Considerată o tehnocrată cu o vastă experiență în domeniul pensiilor, ea este susținută politic de PSD.
Înainte de a prelua conducerea națională a CNPP, parcursul său instituțional a inclus funcții cheie:
-Secretar general al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) și director general în cadrul aceleiași instituții.
-Director executiv al Casei Județene de Pensii Vaslui (fiind originară din județul Vaslui).
-Membru în consilii de administrație, activând în structurile de conducere ale unor institute de cercetare și companii din București, precum INCD pentru Inginerie Electrică ICPE-CA, IMNR București și ICPE SA.
Detalii din declarația de Avere
Potrivit documentelor publice completate în ultimii ani, Vasilica-Valentina Robu deține proprietăți și active în județele Vaslui și Vrancea:
-Imobile: Un teren de 800 mp și o casă de 150 mp în Vaslui, precum și o casă de 100 mp în localitatea Panciu (Vrancea).
-Autovehicul: Un autoturism Volkswagen fabricat în anul 2015.
Familie: Soțul său, Bogdan-Ciprian Robu, este fost cadru în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și încasează o pensie de serviciu.
Conform ultimelor documente publice depuse, situația sa financiară cuprinde:
Venituri Anuale
Salariul: 142.234 lei obținuți din funcția de conducere din cadrul aparatului central al CNPP.
Pensia soțului (Bogdan-Ciprian Robu): 93.600 lei anual, încasată ca pensie de serviciu de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Credite
Are active două împrumuturi pe termen lung: unul în valoare de 100.000 de euro și un altul de 180.000 de lei.
Atribuțiile ca președinte a Casei Naționale de Pensii
Odată cu numirea prin decizie guvernamentală, Vasilica-Valentina Robu exercită simultan două roluri cu responsabilitate juridică și administrativă directă:
-Coordonarea executivă (rang de secretar de Stat): Reprezintă oficial instituția în raport cu Guvernul, ministerele și organismele internaționale. Administrează bugetul asigurărilor sociale de stat și răspunde direct de implementarea digitalizării sistemului și de recalculările periodice ale pensiilor.
-Managementul strategic (Președinte al Consiliului de Administrație): Conduce structura colectivă de deliberare a CNPP, cea care aprobă normele interne, organizarea caselor teritoriale de pensii și strategiile de control fiscal privind colectarea contribuțiilor.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







