sâmbătă, 24 octombrie 2020

Primăria Sibiu continuă investițiile în Zona Industrială Vest a Sibiului

- PUBLICITATE PARTENER -

Pentru ședința Consiliului Local Sibiu din această lună, primarul Astrid Fodor a inițiat un proiect de hotărâre prin care să se aprobe indicatorii tehnico-economici pentru realizarea iluminatului public eco-eficient în întreaga Zonă Industrială Vest, și anume pe străzile Salzburg, Monaco, Barcelona, Turda, Lyon, Europa Unită, Milano, Munchen și Florian Rieger.

“Anul acesta am finalizat prelungirea străzii Turda, iar anul trecut am modernizat strada Monaco din zona industrială a orașului. Urmează contractarea lucrărilorpentru modernizarea și extinderea iluminatului public în întreaga zonă industrială. Iluminatul existent va fi înlocuit cu unul eco-eficient, cu corpuri de iluminat cu LED, cu stâlpi și rețele noi de alimentare. Astfel de investiții reprezintă unul dintre modurile în care administrația orașului oferă suport mediului economic al orașului” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Un număr de 217 stâlpi noi vor achiziționați și montați, împreună cu 256 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED și luminozitate superioară. De asemenea, este prevăzută montarea rețelei de alimentare pentru noile corpuri de iluminat și conectarea rețelei din această zonă la un sistem inteligent de management prin telegestiune (de la distanță). Conform studiului de fezabilitate, valoarea estimată a investiției este de 7,96 milioane lei. După aprobarea de către Consiliul Local a indicatorilor tehnico-economici, se va realiza proiectului tehnicși se va contracta execuția lucrărilor.

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Evolutia COVID-19 in Romania si in lume pana la 19 octombrie.

In intervalul 12-19 octombrie 2020, in Romania s-au inregistrat 25.502 de cazuri...

Tara Galilor decreteaza doua saptamani de izolare completa.

Tara Galilor a anuntat luni instituirea incepand de vineri a unei perioade...

STUDIU Pacientii cu COVID-19 care au fost spitalizati pot prezenta simptome timp de mai multe luni.

Mai mult de jumatate dintre pacientii COVID-19 externati s-au confruntat in continuare...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
42,469,950
Total cazuri confirmate
Updated on 24/10/2020 02:05

- PUBLICITATE PARTENER -

Fosta tenismena Caroline Wozniacki, pe „acoperisul lumii”.

Caroline Wozniacki (30 de ani) a trait zilele trecute o experienta unica, reusind sa...

Islanda – Romania, baraj pentru Euro 2020. Delegatia tricolorilor a primit rezultatele COVID.

Nationala Romaniei a primit in aceasta seara rezultatele testelor COVID efectuate marti, la sosirea...

Liceeni din Oradea invitati in ATELIERE DE FILM DOCUMENTAR

Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani din Oradea și din împrejurimi...

Top 10 invenții și descoperiri accidentale

Scriitorul american Dale Breckenridge Carnegie îndemna o lume, acum câteva decenii, “să facă limonadă...

Nocebo neprietenosul lui Placebo

Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei! Și...

Iata cateva lucruri interesante despre Spania

În data de 12 octombrie, Spania își sărbătorește ziua națională. Această dată a fost aleasă în...

Moneda digitala se apropie de realitatea tranzactionarilor in masa

Banca Centrală Europeană (BCE) a întărit acţiunile pentru eventualitatea lansării unei monede euro digitale,...

PSIHOLOGUL go: 5 semne că ești cu adevărat îndrăgostită

De câte ori nu te-ai întrebat dacă ești cu adevărat îndrăgostită? Fiecare persoană are...