in

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Ce staţiuni au fost în topul preferinţelor

  • Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte.
  • Mamaia, Costineşti şi Vama Veche au fost staţiunile cele mai aglomerate.
  • Gradul mediu de ocupare al unităţilor hoteliere deschise în acest interval, adică aproximativ 150 de hoteluri, a depăşit 50%.

Litoralul a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, relevă datele centralizate de Litoralulromanesc.ro.

Gradul mediu de ocupare al unităţilor hoteliere deschise în acest interval, adică aproximativ 150 de hoteluri, a depăşit 50%.

Bilanţul la finalul vacanţei arată că staţiunile Mamaia, Costineşti şi Vama Veche au fost cele mai populare, acest lucru fiind influenţat şi de faptul că în aceste destinaţii au fost organizate evenimente diverse, de la concerte la festivaluri culinare. În plus, Neptun se numără anul acesta printre preferinţele turiştilor care şi-au făcut vacanţele pe litoral datorită faptului că multe unităţi de cazare care se deschideau mai târziu au decis să se alinieze la trendul general şi să inaugureze sezonul estival chiar pe data de 1 Mai.

Cele mai căutate hoteluri au fost cele de 3 stele, urmate de cele din categoria de 4 stele, mare succes având mai ales unităţile dotate cu centre spa.

Datele centralizate de turoperator arată că valoarea medie a sejurului a fost 1.106 lei/camera dublă.

Pentru 1 Mai, tarifele au pornit de la 103 lei/noapte/cazare în cameră dublă, iar pentru Paşte ofertele au fost de la 101 lei/noapte/camera dublă.

Turiştii au petrecut în medie 4,2 nopţi pe litoral, ceea ce arată că mulţi au unit ziua liberă de 1 Mai cu cele acordate cu ocazia Paştelui pentru a-şi prelungi vacanţa.

Datorită specificului diferit al celor două sărbători de la începutul lunii mai, pe litoral au ajuns două categorii principale de turişti: tinerii, care au optat în special pentru distracţie în cluburi şi la festivalurile de muzică, şi familiile cu copii, care s-au relaxat în hoteluri sau pe plajă şi au participat la evenimentele publice organizate de autorităţi.

Citește și:

The post Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Ce staţiuni au fost în topul preferinţelor appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Tobias Andreea

What do you think?

Written by GoNews

Bill Gates vinde un iaht de 642 milioane de dolari. Ce avere are acum miliardarul

Cum s-a derulat vizita lui Xi Jinping în Franța? Ce cadou i-a făcut Macron președintelui chinez