luni, 21 septembrie 2020

Peste 200 de sancţiuni aplicate de poliţişti, în două zile

- PUBLICITATE PARTENER -

Peste 200 de sancţiuni pentru încălcarea normelor referitoare la operatorii de transport rutier au fost aplicate, în două zile, de poliţiştii rutieri, în urma verificării respectării legislaţiei din domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane la nivel naţional.

„Echipele de control au verificat 14.140 de autovehicule, fiind aplicate 4.394 de sancţiuni contravenţionale şi constatate 54 de infracţiuni, dintre care 43 la regimul rutier”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Din totalul sancţiunilor contravenţionale aplicate, 133 au fost pentru nerespectarea timpilor de conducere şi odihnă, 202 pentru încălcarea normelor referitoare la operatorii de transport rutier şi peste 4.000 pentru încălcarea O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Sancţiunile rutiere au vizat conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice (23), depăşirea vitezei legale (1.362), lipsa ITP (68), precum şi alte abateri rutiere (2.572).

De asemenea, în 243 de cazuri au fost reţinute permisele de conducere, iar în alte 172 au fost reţinute certificatele de înmatriculare.

Sursa – Mediafax

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Romania pierde anual o suma importanta, numai din TVA

Bugetul Romaniei pierde anual o treime din TVA, potrivit unui raport al...

Lovitura de stat a Generalilor

Franta a cucerit Algeria începând cu anul 1830, finalizarea acestui act de...

FCSB, calificare miraculoasa in Europa League.

FCSB s-a calificat cu mari emoții în turul trei preliminar din Europa...

Gigant din industria farma, acuzat ca a minimalizat riscurile unor medicamente.

Statul New York a inregistrat joi un proces civil impotriva grupului Johnson...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
31,371,657
Total cazuri confirmate
Updated on 21/09/2020 18:31

- PUBLICITATE PARTENER -

Romania pierde anual o suma importanta, numai din TVA

Bugetul Romaniei pierde anual o treime din TVA, potrivit unui raport al Comisiei Europene...

Lovitura de stat a Generalilor

Franta a cucerit Algeria începând cu anul 1830, finalizarea acestui act de ocupatie producându-se...

FCSB, calificare miraculoasa in Europa League.

FCSB s-a calificat cu mari emoții în turul trei preliminar din Europa League! A...

Semne că ești într-o relație cu un bărbat matur și dedicat

Fiecare femeie își dorește alăruri un bărbat matur, cu o inteligență emoțională înaltă. În...

O femeie deșteaptă nu face aceste lucruri într-o relație

E firesc ca într-o relație de cuplu să mai comiți greșeli, important să extragi...

Ce spune Mircea Cărtărescu despre MITOCĂNIA ROMÂNEASCĂ

"Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva...

DOCUMENTAR: Primul Război Mondial, Bătălia Sibiului

Intrarea României în război, în noaptea de 14/27-15/28 august 1916, a determinat declanşarea ofensivei...