in

Pentru prima dată în 125 de ani, un asteroid masiv se apropie de Pământ. Astronom: „Este mult prea mare pentru a fi deviat”

  • Un asteroid de dimensiunea unui munte se va apropia de Pământ.
  • Distanța acestuia este de mai puțin de 8 milioane de kilometri.
  • A. Șonka: „Din păcate, tehnologiile de analiză nu sunt foarte avansate”.

NASA anunță că un asteroid masiv, cunoscut ca „ucigaș de planete”, va trece foarte aproape de Pământ. Asteroidul de dimensiunea unui munte, se va apropia astăzi la mai puțin de 8 milioane de kilometri. Este una dintre cele mai mari roci spațiale care s-au apropiat atât de mult de Pământ în ultimii 125 de ani.

Ce tehnologii folosesc astronomii pentru a monitoriza un asteroid precum 2011 UL21?

„Tehnologiile nu sunt foarte avansate. Se folosesc telescoape care iau imagini pe care un calculator le analizează. Astfel se observă cerul și sunt identificate obiectele care se mișcă printre stele. Obiectele care se mișcă repede sunt catalogate ca fiind asteroizi care sunt aproape de planeta noastră sau nu.

Acest asteroid a fost descoperit în 2011, și nu reprezintă o amenințare pentru Pământ. El trece pe lângă Pământ doar o dată la câțiva ani, dar niciodată atât de aproape. Este un asteriod prea mare pentru a putea fi deviat”, a declarat Adrian Șonka, astronom, pentru Aleph News.

The post Pentru prima dată în 125 de ani, un asteroid masiv se apropie de Pământ. Astronom: „Este mult prea mare pentru a fi deviat” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Lupea Briana

What do you think?

Written by GoNews

În România, tinerii cheltuie 150 de lei zilnic. Ana Maria Ambrosă: „Cumpărăturile le oferă adolescenților o modalitate de exprimare a stilului personal”

Copiii trebuie să își folosească ambele emisfere ale creierului. Medic: „Copilul își va încetini puterea universală, deoarece corpul va crește dezechilibrat la nivel postural”