luni, 23 noiembrie 2020

Pentru prima dată de când beneficiază de fonduri europene România a lansat în consultare publică Acordul de Parteneriat și Programele Operaționale pentru viitoarea perioadă de programare la termenul asumat

- PUBLICITATE PARTENER -

Ministerul Fondurilor Europene a publicat vineri, 31 iulie, proiecte ale Acordului de Parteneriat și ale Programelor Operaționale prin care România va atrage fondurile europene alocate pentru viitoarea perioadă de programare, 2021-2027.Sfarsitul primului paragraf

Este pentru prima oară când România are șansa de a putea absorbi finanțările europene încă din primul an al viitorului exercițiu financiar, adică din 2021. Am promis și din nou am făcut: am lansat în consultare publică toate proiectele Programelor Operaționale pentru viitorul Cadru Financiar Multianual. Ministerul Fondurilor Europene acordă o atenție sporită principiului parteneriatului în procesul de elaborare a documentelor programatice în urma căruia va rezulta forma finală a acestor documente ce vor defini România viitorului”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Acordul de Parteneriat și Programele Operaționale pentru perioada 2021-2027 au fost consolidate în urma unui proces intens de consultare inter-instituțională, negocieri informale cu Comisia Europeană, precum și pe baza unei valoroase contribuții din partea partenerilor socio-economici relevanți.

Documentele în consultare publică până la data de 21 august 2020 pot fi consultate aici:

Totodată, având în vedere consolidarea cadrului partenerial pentru programarea 2021-2027, Ministerul Fondurilor Europene face publice principiile, valorile și noțiunile de conduită privind parteneriatul, conform Codului național de conduită privind parteneriatul pentru fondurile europene aferente Politicii de Coeziune.

Atât organizarea cadrului partenerial 2021-2027, cât și consultarea publică pe marginea documentelor programatice sunt menite să asigure înglobarea opiniilor necesare din partea celor mai relevanți actori, cu experiență în diferite domenii economice, astfel încât noile documente programatice să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor și ale economiei.

Simplificarea mecanismelor de accesare a fondurilor europene, transparența, echitatea și relevanța investițiilor pentru  dezvoltarea socio-economică a țării reprezintă obiective de bază în actuala etapă de programare a fondurilor europene 2021-2027.

Toate documentele de programare aferente viitorului exercițiu financiar multianual sunt publicate pe site-ul MFE la următorul link: http://mfe.gov.ro/minister/perioade-de-programare/perioada-2021-2027/.

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Americanii mergeau la lupta pe… camile

Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au...

Terapie: plimbarea prin padure va fascina si papilele gustative

In mod evident, orice prilej de miscare exploatat la maximum si cu...

Sfaturi pentru cainele tau pentru ca viata acestuia sa se imbunatateasca

Pierderea vederii la caini poate fi congenitala, accidentala sau poate surveni din...

Lewis Hamilton scrie istorie in Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a castigat duminica Marele Premiu al Turciei...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

Festivalul George Enescu organizat la Timisoara in 2023. Este anul in care orasul va fi Capitala Europeana a Culturii.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca Festivalul de muzica...

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
59,331,422
Total cazuri confirmate
Updated on 23/11/2020 19:37

- PUBLICITATE PARTENER -

Americanii mergeau la lupta pe… camile

Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au cea mai...

Lewis Hamilton scrie istorie in Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a castigat duminica Marele Premiu al Turciei la Formula...

O moneda veche de 2000 de ani s-a vandut cu 4,2 milioane de dolari.

Moneda veche din aur, care infatiseaza asasinarea lui Iulius Cezar, s-a vandut cu 3,24...

Festivalul George Enescu organizat la Timisoara in 2023. Este anul in care orasul va fi Capitala Europeana a Culturii.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca Festivalul de muzica George Enescu...

Pete Best, primul tobosar al Beatles: Ascultati muzica, apoi copiati-o, apoi faceti-o mai buna.

Pete Best a cantat la tobe in formatia The Beatles intre 1960-1962. A fost...

Antrenorul Simonei Halep, detalii despre starea tenismenei infectate cu Covid: „Nici ea nu stie cum a luat, a facut in jur de 20 de...

Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep, a oferit detalii despre starea de sanatate...

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data dupa 2010,...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se planteaza rosiile...