Se încarcă datele globale...
spot_img

Become a member

Get the best offers and updates relating to Liberty Case News.

― ADVERTISING ―

spot_img
spot_img
AcasăG4Media - RSSParcări reduse cu 60% în Timișoara pentru cei care au domiciliul aici...

Parcări reduse cu 60% în Timișoara pentru cei care au domiciliul aici / Primăria vrea să-i convingă așa pe cei mutați aici să se și înregistreze

spot_img

Municipalitatea timișoreană a găsit o bună metodă să îi convingă pe cetățenii veniți din alte localități să își mute domiciliul în orașul de pe Bega, dar și să își înregistreze fiscal aici vehiculele pe care le dețin, relatează DeBanat.ro.

Astfel, aceștia ar urma să beneficieze de un tarif redus cu 60% față de cei care cer Abonamentul Rezident dar nu îndeplinesc condițiile menționate. De fapt, noile tarife, care vor fi supuse votului Consiliului Local, reprezintă o majorare cu aproximativ 40 la sută a celor actuale.

Serviciul Public TIMPARK, propune actualizarea regulamentului de parcare, care va fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local.

Conform proiectului, Abonamentul Rezident va avea tarife anuale de 350 de lei în zona roșie, 300 de lei în zona galbenă și 250 de lei în zona albastră.

Persoanele cu domiciliul în Timișoara și autovehiculul înregistrat fiscal în municipiu vor beneficia de o reducere de 60%, astfel că vor plăti 120 lei, 100 lei, respectiv 80 de lei pe an, sume apropiate de tarifele actuale.

În acest moment, tarifele anuale practicate la Abonamentul Rezident sunt de 112,50 lei, 90 lei și 72,50 de lei

 

© G4Media.ro.

Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.

spot_img

Ce este saLUP.de

saLUP.de nu este doar o agenție de producție grafică.

Este locul unde ideile prind formă, unde suprafețele devin mesaje și unde brandurile capătă identitate vizibilă.

Contact saLUP.de – Germania:
📍 Bruckerstrasse 44, 82205 Gilching, Bayern
📞 +49 173 852 77 64
WhatsApp: +49 1525 135 7595
✉️ hallo@salup.de

În România, partenerul oficial al saLUP.de este Colorim, specialiști în materiale și print de impact.

Date de contact Colorim (România):
📍 Valea Seacă 1A, hala 2, Cluj-Napoca
📞 0751 206 669 | 0770 332 230
✉️ office@colorim.ro

Creăm grafică digitală, layout-uri, logo-uri, transformăm conceptele în print de calitate și multe altele.

saLUP.de înseamnă producție la timp, execuție precisă și soluții care funcționează. Vizibilitatea nu este un accident — este un proces.

Was ist saLUP.de

saLUP.de ist mehr als eine Werbe- und Produktionsagentur.

Wir sind der Punkt, an dem Gestaltung auf Handwerk trifft und Ideen sichtbar werden.

Kontakt saLUP.de – Deutschland:
📍 Bruckerstrasse 44, 82205 Gilching, Bayern
📞 +49 173 852 77 64
WhatsApp: +49 1525 135 7595
✉️ hallo@salup.de

In Rumänien ist der offizielle Partner von saLUP.de Colorim, Spezialist für Materialien und hochwertigen Druck.

Kontakt Colorim (Rumänien):
📍 Valea Seacă 1A, Halle 2, Cluj-Napoca
📞 0751 206 669 | 0770 332 230
✉️ office@colorim.ro

saLUP.de steht für Zuverlässigkeit, präzise Ausführung und Lösungen, die funktionieren. Sichtbarkeit ist kein Zufall — sie wird gemacht.

What saLUP.de is

saLUP.de is more than a graphic production agency.

It’s where ideas become surfaces, and surfaces become strong visual messages.

Contact saLUP.de – Germany:
📍 Bruckerstrasse 44, 82205 Gilching, Bayern
📞 +49 173 852 77 64
WhatsApp: +49 1525 135 7595
✉️ hallo@salup.de

In Romania, the official partner of saLUP.de is Colorim, specialists in materials and impactful printing.

Contact Colorim (Romania):
📍 Valea Seacă 1A, hall 2, Cluj-Napoca
📞 0751 206 669 | 0770 332 230
✉️ office@colorim.ro

saLUP.de stands for reliability, precision and solutions that work. Visibility isn’t luck — it’s built.