- Scholz: sprijinul lui Musk pentru extrema dreaptă pune în pericol democrațiile din UE.
- Musk și-a exprimat sprijinul pentru AfD din Germania și pentru Reform UK.
- Alegerile din Germania vor fi pe 23 februarie, iar Musk a spus că Scholz le va pierde.
Luna viitoare vor avea loc alegeri federale în Germania. Elon Musk, ajuns într-o poziție oficială în administrația americană, sprijină în mod deschis forțele de extremă dreaptă, AfD. Cancelarul german Olaf Scholz consideră inacceptabil acest lucru.
Musk își exercită doar dreptul la exprimare, care e problema lui Scholz?
Tot într-un interviu, Olaf Scholz a declarat de curând, referitor la aceste afirmații ale lui Elon Musk, că sprijinirea extremei drepte, fie că este vorba despre AfD în Germania, fie că este vorba despre Reform UK în Marea Britanie, pune în pericol democrația, comunitatea țărilor respective și procesul democratic pe viitor.
Nu este clar, spune Olaf Scholz, dacă Elon Musk face aceste lucruri din considerente de business sau din alte considerente, de exemplu, politice, pentru că, nu-i așa, el este sau va fi în curând membru al administrației Trump. Dar aceste declarații ale lui Elon Musk sunt inacceptabile. Ele sunt profund nocive pentru democrațiile țărilor din Europa, dar și din Marea Britanie.
A spus Musk ceva și despre Scholz?
Olaf Scholz a declarat că respectă dreptul la exprimare, dreptul la propria opinie al lui Elon Musk, dar nu este ok să se amestece în treburile interne ale altor țări.
Bineînțeles, știm că Musk nu se abține de la declarații mai polemice. L-a făcut prost, „fool”, pe Scholz și a declarat că acesta va pierde la alegerile din 23 februarie, care urmează în Germania.
The post Olaf Scholz îl acuză pe Elon Musk că pune democrația Uniunii Europene în pericol appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Barabas Balazs