Un ofițer al Armatei Statelor Unite, în vârstă de 41 de ani, a fost arestat marți în Regatul Unit, fiind suspectat de spionaj în favoarea Rusiei, potrivit Poliției Metropolitane din Londra, relatează CNN.
Soldatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost arestat de poliția antiteroristă britanică, „care colaborează strâns cu autoritățile americane, armata SUA și FBI”, a precizat Poliția Metropolitană într-un comunicat. Acesta se află în continuare în arest la o secție de poliție din Londra.
„Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost arestat în apropiere de Gloucester marți, 10 noiembrie”, se precizează în comunicat. „El a fost arestat fiind suspectat de comiterea unor infracțiuni prevăzute la articolele 1 și 3 din Legea privind securitatea națională din 2023.”
Secțiunea 1 a legii se referă la gestionarea „informațiilor protejate”, iar secțiunea 3 se referă la „asistarea unui serviciu de informații străin”.
„În cadrul anchetei, ofițerii efectuează percheziții în două locații din Gloucestershire”, a declarat poliția. „Țara la care se referă acuzațiile este Rusia”, se mai precizează.
Generalul de brigadă Sean Stinchon, comandantul Comandamentului de Contrainformații al Armatei SUA, a declarat în comunicat că „ofițerul de rang înalt” în cauză „avea în grijă informații sensibile”.
Directorul FBI, Kash Patel, a fost citat în comunicat, afirmând că arestarea „are legătură cu acuzații de spionaj”.
„Pe durata desfășurării acestei anchete, doresc să transmit un mesaj clar: FBI-ul nu tolerează pe nimeni care își încalcă jurământul față de Statele Unite și ale cărui acțiuni pun în pericol securitatea noastră națională și pe cea a partenerilor noștri”, a declarat Patel.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.








