vineri, 30 octombrie 2020

O serie de acte își prelungesc automat valabilitatea în perioada stării de urgență

- PUBLICITATE PARTENER -

Mai multe tipuri de documente emise de Primăria Municipiului Sibiu sau  de către serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Sibiua căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată,își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență. Această măsură a fost adoptată conform prevederilor Decretului nr. 195/2020 emis de Președintele Românieiprivind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Astfel, cetățenii nu mai sunt nevoiți să vină la Primărie să înnoiască următoarele documente în perioada stării de urgență, ci pot face acest lucru după ce încetează această stare:

Emise de Serviciul Juridic Contencios și Registru Agricol

  • Atestat de producător
  • Carnet de comerciant

Emise de Direcția tehnică

  • Aviz tehnic  
  • Aviz de săpătură
  • Aviz de închidere a străzii

Emise de Serviciul de autorizare și control

  • Acord de funcționare
    • Autorizație privind desfășurarea activității de alimentație publică
    • Autorizație pentru taxi și vizarea acesteia
    • Copie conformă pentru executarea serviciului de închiriere
    • Autorizație dispecerat taxi și vizarea acesteia
    • Autorizație pentru transportul public local și copii conforme ale acesteia
    • Licență de traseu

Emise de Direcția amenajarea teritoriului și urbanism

  • Autorizații de construire / desființare
  • Certificatul de urbanism;
  • Avizul de oportunitate care este valabil în perioada certificatului de urbanism;
  • Avizul Arhitectului Șef (Aviz CTATU)  care este valabil în perioada certificatului de urbanism;

Emise de Direcția Fiscală Locală Sibiu

  • Certificatul fiscal

Emise de Serviciul public pentru administrarea Cimitirului Municipal

  • Adeverință – copie drept mormânt
ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Stelele si destinul lor .

Stelele, obiectele ceresti cel mai usor de recunoscut, constituie elementele fundamentale ale...

Echipa Romaniei a cucerit sapte medalii la Olimpiada Internationala de Astronomie.

Lotul olimpic al Romaniei a obtinut sapte medalii - doua medalii de...

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

In ce condiţii românii plecaţi în alte ţări se pot reîntoarce acasă cu ocazia Sărbătorilor

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a fost intrebat joi, 29 octombrie, in timpul...

Atac cu armă albă la Nisa

Un atac ce armă albă s-a produs joi la Basilica Notre-Dame din...

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
45,398,155
Total cazuri confirmate
Updated on 30/10/2020 09:38

- PUBLICITATE PARTENER -

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data dupa 2010,...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se planteaza rosiile...

Cele mai cunoscute mituri despre cafea, explicate.

Este cea mai populara bautura din lume, insa complexitatea ei a dus la crearea...

Omul căruia România îi datorează graniţele de azi

Robert Ficheux, omul căruia România îi datorează graniţele de azi. Cine crede că Marea...

Economia americană a înregistrat o creştere de 33 %

Economia americana a revenit pe crestere in trimestrul al treilea, cand Produsul Intern Brut...

Dan Petrescu a analizat-o pe Young Boys, adversara de joi a CFR-ului: „E cea mai agresiva echipa cu care am jucat in ultimii doi...

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a analizat intr-o conferinta de presa adversara de...

„Alertă roșie” pentru Google

În spectaculosul proces antitrust pe care Departamentul de Justiție al SUA l-a intentat Google...

Companiile germane vor fi protejate: 10 miliarde de euro pentru companiile afectate de noile masuri de izolare

Ministrul german de Finante, Olaf Scholz (foto), lucreaza la un pachet de sprijin in...