
Salvamont România îşi arată „profunda dezamăgire” faţă de demersul conducerii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România de anulare în instanţă a mărcii oficiale Salvamont, prin care „aruncă la lada de gunoi o colaborare îndelungată foarte bună şi cu rezultate excepţionale”. Salvamontiştii anunţă că vor continua toate demersurile legale pentru apărarea siglei sale oficiale, precizând că această schimbare „ar necesita ani întregi şi ar presupune costuri şi eforturi logistice uriaşe”, în condiţiile în care ar trebui înlocuite sau modificate peste 10.000 de echipamente de lucru, protecţie şi intervenţie, individuale sau colective, inscripţionate, folosite de cei peste o mie de salvatori montani din România, precum şi inscripţionările de pe autospeciale, baze de salvare şi puncte de prim ajutor. De asemenea, salvamontiştii resping acuzaţiile că ar utiliza sigla „în scopuri comerciale” şi că „ar obţine avantaje economice sau ar genera profit din activitatea de salvare montană”. „Considerăm aceste afirmaţii profund nedrepte şi lipsite de orice fundament, în condiţiile în care Salvamont este un serviciu public de urgenţă, gratuit, aparţinând administraţiilor publice locale şi judeţene şi integrat în Sistemul Naţional de Urgenţă”, adaugă sursa citată.






