
Fostul Ministru al Sănătăţii, Prof. Alexandru Rafila a relatat pentru News.ro cum au decurs negocierile cu compania Pfizer privind achiziţiile de vaccinuri COVID şi a declarat că premierul de la acea vreme, Florin Câţu, a fost informat periodic legat de modul în care evoluează aceste discuţii. Rafila a precizat că la negocieri au participat şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, cei care, spune fostul ministru, au încheiat acordul mare cu producătorii de vaccinuri. Rafila spune că negocierile au fost purtate responsabil şi că au existat două propuneri mari ale companiei Pfizer: una de reeşalonare pe timp de doi ani de zile a celor 39 de milioane de doze de vaccin, adică aceeaşi cantitate de vaccinuri să fie livrată timp de doi ani de zile, pe aceeaşi sumă, şi altă propunere, ca statul român să achite 75% din cele 600 de milioane de euro, fără însă a mai livra vaccinurile, lucru care depăşea cu mult competenţa şi puterea Ministerului Sănătăţii, spune fostul ministru. El argumentează că a existat o situaţie asemănătoare, însă pentru o cantitate mai mică de vaccinuri, de la compania Moderna, pentru un contract suplimentar de 3 milioane de doze, pentru România. Compania a renunţat la orice fel de pretenţii, spune Rafila, sesizând că nu exista interes pentru vaccinare şi că dozele ar fi fost aruncate.






