in

Musk are planuri controversate cu cipurile Neuralink: Oamenii se vor contopi cu Inteligența Artificială

  • Compania de implanturi cerebrale a lui Elon Musk, Neuralink, a început să implanteze cipuri în creierul oamenilor.
  • Obiectivele inițiale ale Neuralink erau să trateze condiții neurologice grave precum paralizia și orbirea.
  • Musk, însă, și-a exprimat o ambiție mai profundă de a folosi implanturile pentru a contopi oamenii cu A.I.-ul.

Compania futuristă de implanturi cerebrale a lui Elon Musk, Neuralink, a început să implanteze cipurile în creierul uman – și, la fel ca multe dintre ambițiile lui Musk, noua tehnologie a fost întâmpinată cu fanfară și scepticism în același timp, scrie Business Insider.

FDA a aprobat în 2023 începerea testării implanturilor Neuralink pe oameni. Compania a implantat primul cip în creierul unui om în ianuarie 2024, iar Musk a spus atunci că rezultatele timpurii au arătat „detectarea promițătoare a vârfurilor neuronale”.

Musk, care conduce și companiile Tesla și SpaceX, a denumit primul produs Neuralink „Telepathy” și a anunțat că le va permite oamenilor să controleze un telefon sau un computer „doar prin puterea minții”.

Musk și Neuralink au vorbit deschis despre varietatea de obiective pe care implanturile cerebrale le vor atinge, unele având efect în viitorul apropiat, în timp ce altele sunt ambiții pe termen lung.

Prioritatea curentă a Neuralink este să trateze pacienții care suferă de anumite probleme neurologice, precum paralizia sau orbirea.

În primă fază, scopul Neuralink este să ajute pacienții paralizați să controleze device-uri precum un mouse de computer sau o tastatură, totul prin puterea minții. La acest capitol, Musk a raportat câteva rezultate impresionante. În februarie 2024, primul pacient care a primit implantul cerebral de la Neuralink a reușit să mute cursorul pe un ecran, cu puterea minții.

Musk a spus că următorul obiectiv pentru viitorul apropiat este ca pacienții să poată apasă pe un buton cu puterea minții. În viitor, Neuralink vrea să restaureze pe deplin mobilitatea pacienților paralizați și vederea pacienților orbi sau cu deficiențe de vedere.

„Imaginați-vă că Stephen Hawking ar putea comunica mai repede decât un dactilograf sau un licitator. Acesta este obiectivul”, a spus Musk în ianuarie 2024.

Însă ambițiile lui Musk nu se opresc pur și simplu la tratarea unor condiții medicale – la fel ca în cazul SpaceX, compania sa spațială, Musk țintește să depășească toate limitele tehnologiei.

Musk a spus că vrea ca Neuralink să îi ajute pe oameni, în cele din urmă, să atingă o „simbioză cu Inteligența Artificială”, astfel încât să nu „rămână în urmă” pe măsură ce A.I. evoluează.  

„Pe termen lung, Neuralink speră să joace un rol în reducerea riscului la adresa civilizației pe care-l prezintă A.I-ul, prin îmbunătățirea lățimei de bandă de la om la A.I. și de la om la om”, a scris Musk pe X în 2023.

Musk s-a referit la device ca la un „fitbit în creierul uman”, și a împărtășit ideea de a folosi device-urile pentru a-i ajuta pe oameni să stocheze și să revadă amintirile.

„Viitorul va fi ciudat”, a spus Musk unei mulțimi în 2020.

Cine poate primi cipul Neuralink?

Neuralink a început recrutarea potențialilor pacienți la finalul lui 2023, la scurt timp după ce a primit aprobarea FDA pentru testele pe oameni. Aproape imediat, mii de oameni s-au arătat interesați de a primi implantul cerebral de la Neuralink. Cu toate acestea, cei care aplică pentru a primi implantul trebuie să îndeplinească prevederile Neuralink pentru eligibilitate – nu chiar oricine se poate înregistra.

Pacienții trebuie să fie adulți, să dețină cetățenie americană sau statutul de rezident permanent și trebuie să aibă una dintre următoarele afecțiuni: tetraplegie, paraplegie, deficiență de vedere sau orbire, afazie sau incapacitate de a vorbi, deficiență de auz sau surditate și/sau amputație majoră a membrelor (care afectează deasupra sau sub cot și/sau deasupra sau sub genunchi).”

Neuralink a spus că, în mod special, caută persoane cu tetraplegie, în vârstă de cel puțin 22 de ani și care au un „îngrijitor consecvent și de încredere”. De asemenea, compania a exclus pe oricine cu dispozitive active implantate, cum ar fi stimulatoarele cardiace, pe oricine cu afecțiuni în curs care necesită RMN și pe persoanele cu antecedente de convulsii.

Solicitanții selectați pentru a participa la studiile Neuralink vor trebui să participe la un studiu primar de aproximativ 18 luni, care implică nouă vizite la domiciliu și în persoană și două sesiuni de cercetare săptămânale de o oră. Studiile implică, de asemenea, vizite de urmărire pe termen lung pe o perioadă de cinci ani.

Cât de etic e Neuralink?

Neuralink a fost puternic criticată pentru practicile sale de testare pe animale, grupurile pentru drepturile animalelor plângându-se că maimuțele de testare au îndurat „suferințe extreme”.

La fel ca multe dintre companiile lui Musk, Neuralink a fost supus unui control etic – atât pentru practicile sale de cercetare existente, cât și pentru potențialele dileme morale care ar putea apărea în viitor, pe măsură ce tehnologia avansează.

Criticii au atacat frecvent proiecțiile ratate ale Neuralink pentru studiile pe oameni. Musk promisese inițial în 2019 că testele pe oameni vor începe în anul următor, dar abia în 2024 primul pacient a primit cipul cerebral.

Practicile Neuralink de testare pe animale au stârnit, de asemenea, controverse în ultimii ani. În 2022, un grup pentru drepturile animalelor a obținut peste 700 de pagini de înregistrări publice care indică faptul că maimuțele folosite în cercetarea Neuralink au suferit „suferințe extreme ca urmare a îngrijirii inadecvate a animalelor și a implanturilor cerebrale experimentale extrem de invazive în timpul experimentelor”.

Neuralink a respins acuzațiile potrivit cărora maimuțele ar fi fost maltratate și a declarat că compania „s-a angajat să lucreze cu animalele în cel mai uman și etic mod posibil”. Musk a spus mai târziu că maimuțele de testare trăiesc în „paradisul maimuțelor”.

FDA a respins inițial oferta lui Neuralink de a lansa teste pe oameni, invocând îngrijorarea că implantul s-ar supraîncălzi, s-ar mișca în creier sau chiar ar deteriora țesutul cerebral. Se pare că Neuralink a rezolvat aceste preocupări. În primăvara anului 2023, FDA a aprobat primele studii Neuralink pe oameni.

Care sunt riscurile Neuralink?

Pe lângă riscurile tipice ale intervenției chirurgicale neurologice, oamenii de știință s-au arătat îngrijorați cu privire la consecințele nedorite care ar putea apărea în urma îmbinării creierului uman cu computerele.

În ultimii ani, chiar și conceptul de cip implantat în creier a intrat sub control etic. Neuralink este departe de a fi singura companie care construiește și testează ceea ce este cunoscut sub numele de interfață creier-calculator – adică un dispozitiv care permite creierului să comunice cu un computer – iar cercetătorii au descoperit atât beneficii, cât și dezavantaje pentru pacienții care au primit implanturi cerebrale în scopuri medicale.

Cercetătorii au raportat că, în timp ce mulți pacienți beneficiază „fără îndoială” de pe urma tehnologiei, alții au experimentat sentimente de a nu se recunoaște sau de a-și pierde simțul de sine – un fenomen cunoscut sub numele de „înstrăinare”.

Reducerea decalajului dintre un computer și un creier uman ridică, de asemenea, dileme etice cu privire la confidențialitate și securitate. Experții au speculat că computerele ar putea accesa, descifra și stoca activitatea creierului, lăsând aceste date vulnerabile hackerilor.

Cu toate acestea, Musk a părut în mare parte nepăsător și s-a arătat dispus de mai multe ori să-și implanteze un dispozitiv Neuralink în propriul creier.

Cât succes are Neuralink până acum?

Dispozitivul Neuralink din creierul unui porc a transmis date în direct în timpul demonstrației, în timp ce se răsucea.

Deși cipul cerebral al lui Neuralink a fost implantat doar într-un singur om, compania l-a testat pe mai mulți porci și maimuțe.

În 2020, Neuralink a dezvăluit că a implantat un cip în craniul unui porc pe nume Gertrude. Compania a lansat imagini care arată că cipul a putut înregistra activitatea neuronală și a reușit să indice cu precizie pozițiile membrelor porcului în timp ce mergea pe o bandă de alergare.

Neuralink a lansat mai multe imagini în 2021 care arătau o maimuță jucând jocuri video cu puterea minții. Oamenii de știință au rămas neimpresionați, declarând pentru Business Insider că Neuralink este departe de a fi primul care a făcut acest lucru – oamenii de știință au folosit interfețe neuronale pentru a le permite maimuțelor să controleze cursoarele computerului încă din 2002.

Citește și

The post Musk are planuri controversate cu cipurile Neuralink: Oamenii se vor contopi cu Inteligența Artificială appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Sandu Maria

What do you think?

Written by GoNews

VIDEO. Cercetătorii Universității Columbia au lansat robotul umanoid Emo, care poate anticipa zâmbetul unei persoane cu mai puțin de o secundă înainte

Șeful ANPC provoacă panică printre consumatori. Ce spune Horia Constantinescu despre puii din magazine