in

Liderii europeni au ridicat problema formării unei armate a UE. 81% dintre cetățeni vor o politică de securitate și apărare comună

  • 81% dintre cetățenii UE sunt în favoarea unei politici de securitate și apărare comună.
  • Țările UE au un buget al Apărării de peste 300 miliarde euro și 2,2 mil militari.
  • Armata UE ar avea peste 17.000 de blindate și 1.700 de avioane de luptă.
  • Germania va contribui în 2025 cu 5.000 de militari pentru forţă de reacţie rapidă a Uniunii Europene.

După agresiunea Rusiei în Ucraina, mai mulți lideri europeni au ridicat problema formării unei armate a UE. În acest moment, nu există o armată europeană, iar apărarea rămâne o competență națională exclusivă. În contextul actual, UE a luat doar măsuri de stimulare a cooperării în domeniul apărării, iar majoritatea statelor se bazează pe NATO și relația cu Statele Unite pentru a-și asigura garanții de securitate.

Două evenimente majore i-au făcut pe liderii europeni să se gândească la o armată a Uniunii Europene, și anume, mandatul lui Donald Trump, care amenința că scoate SUA din NATO și agresiunea Rusiei în Ucraina și amenințările venite de la Kremlin privind securitatea Europei. Marea majoritate a cetățenilor UE, în proporție de 81%, sunt în favoarea unei politici comune de apărare și securitate, iar acest lucru ar avea susținerea a cel puțin două treimi din cetățenii fiecărei țări, potrivit datelor din Eurobarometru din 2022.

UE și-a propus crearea unei forțe de reacție rapidă de până în 5.000 de militari, iar prima țară care va oferi această forță este Germania, începând cu 2025.

Citește și

The post Liderii europeni au ridicat problema formării unei armate a UE. 81% dintre cetățeni vor o politică de securitate și apărare comună appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Jipa Florin

What do you think?

Written by GoNews

Cum ar fi Europa fără Ziua Europei? Nu am fi sărbătorit pacea, iar Oda Bucuriei, a lui Beethoven, ar fi fost redusă la tăcere

AstraZeneca retrage de pe piață vaccinul anti-Covid19, Vaxzevria. Care sunt motivele