miercuri, 25 noiembrie 2020

Jandarmeria Română, precizări despre declarația pe proprie răspundere

- PUBLICITATE PARTENER -

Jandarmeria Română vine cu precizări despre declarația pe proprie răspundere  care trebuie completată completăm când călătorim în afara localității, altele decât cele metropolitane. Declarația poate fi scrisă şi de mână, cu respectarea elementelor din formularul tip dat publicităţii.

 „Declaraţia pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localităţi poate fi scrisă şi de mână, cu respectarea elementelor din formularul tip dat publicităţii. În cazul în care o nouă deplasare respectă acelaşi traseu menţionat în declaraţia pe propria răspundere, atunci aceasta poate fi refolosită şi în alte zile, tăind cu o linie data precizată iniţial şi completând noua dată aferentă zilei în care are loc deplasarea”,  precizează Jandarmeria Română pe Facebook.

Motivele deplasării în afara localităţii sunt:

– interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/ locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

– în scop umanitar sau de voluntariat;

– realizarea de activităţi agricole;

– pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

– îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;

– participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

– asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

– activităţi recreativ – sportive individuale desfăşurate în aer liber (ciclism, drumeţie, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;

– participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială;

– pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

– alte motive justificate (precum: îngrijirea/ însoţirea copiilor/ membrilor de familie; îngrijirea unei rude/ afin sau persoană aflată în întreţinere; asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi; deces al unui membru de familie, asigurarea de

– bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/ domestice).

Sursa – Facebook

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Americanii mergeau la lupta pe… camile

Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au...

Terapie: plimbarea prin padure va fascina si papilele gustative

In mod evident, orice prilej de miscare exploatat la maximum si cu...

Sfaturi pentru cainele tau pentru ca viata acestuia sa se imbunatateasca

Pierderea vederii la caini poate fi congenitala, accidentala sau poate surveni din...

Lewis Hamilton scrie istorie in Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a castigat duminica Marele Premiu al Turciei...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

Festivalul George Enescu organizat la Timisoara in 2023. Este anul in care orasul va fi Capitala Europeana a Culturii.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca Festivalul de muzica...

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
60,168,655
Total cazuri confirmate
Updated on 25/11/2020 09:55

- PUBLICITATE PARTENER -

Americanii mergeau la lupta pe… camile

Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au cea mai...

Lewis Hamilton scrie istorie in Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a castigat duminica Marele Premiu al Turciei la Formula...

O moneda veche de 2000 de ani s-a vandut cu 4,2 milioane de dolari.

Moneda veche din aur, care infatiseaza asasinarea lui Iulius Cezar, s-a vandut cu 3,24...

Festivalul George Enescu organizat la Timisoara in 2023. Este anul in care orasul va fi Capitala Europeana a Culturii.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca Festivalul de muzica George Enescu...

Pete Best, primul tobosar al Beatles: Ascultati muzica, apoi copiati-o, apoi faceti-o mai buna.

Pete Best a cantat la tobe in formatia The Beatles intre 1960-1962. A fost...

Antrenorul Simonei Halep, detalii despre starea tenismenei infectate cu Covid: „Nici ea nu stie cum a luat, a facut in jur de 20 de...

Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep, a oferit detalii despre starea de sanatate...

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data dupa 2010,...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se planteaza rosiile...