Infectări cu COVID-19 în Institutul Fundeni

Situație controversată la Institutul Fundeni. Este neliniște printre personalul medical, din cauza lipsei de transparență, după ce mai multe persoane au fost infectate cu COVID-19. 

Pe platforma Institutului Fundeni au fost descoperite patru persoane cu COVID-19, vineri, sâmbătă, luni și marți. Trei asistente și o infirmieră. Una dintre aceste patru persoane ar lucra la o secție ATI.  Medicii nu știu, însă, ce s-a întâmplat, cine sunt persoanele respective, conform surselor noastre. În Institutul Fundeni, personalul circulă între secții, se fac transferuri, consultații între secții. Medicii sunt intrigați că noua conducere nu anunță propriii șefi de secții, mai spun sursele DCNEWS. Consiliul Medical al Spitalului n-ar fi fost anunțat pentru a verifica în ce gardă au fost infirmierele/asistenta, pacienții pe care i-au tratat, ce colegi au, să se facă o anchetă epidemiologică, pentru a se cunoaște cine a venit în contact cu cele patru persoane COVID-19 pozitiv. Până astăzi, miercuri, de vineri, nu se știe nimic, conform sursei citate. Ar umbla zvonuri prin spital cu privire la cine ar putea fi posibilele persoane infectate. 

Pe site-ul ICFundeni există un comunicat de presă, nedatat, în care se anunță că au fost identificate trei persoane infectate cu COVID-19. Doi pacienți, transferați într-un spital COVID-19, și o asistentă, asimptomatică, internată.  ”Asistenta medicală nu a intrat în contact cu nici un pacient. Și ea și toți cei care au intrat în contact cu ea au purtat echipament de protecție” arată comunicatul de presă. Conform acestuia, a început testarea personalului și pacienților care necesită internare la ICFundeni. ”Din 6 aprilie, ICF face teste pentru COVID. În prezent se fac 160 teste pe zi.”.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: