in

În premieră, Clubul Garrick din Londra, vechi de aproape 200 de ani, le permite femeilor să devină membre

  • Clubul Garrick a fost exclusiv bărbaților timp de 193 de ani.
  • Clubul Garrick acceptă anul acesta pentru prima dată femei.
  • Numele clubului a fost dat în onoarea actorului David Garrick.
  • Taxa anuală pe care o dau membrii Clubului Garrick e de 2.000 de euro.

După 193 de ani, femeile sparg gheața anul ăsta și intră în clubul exclusivist pe care britanicii l-au ținut doar pentru bărbați timp de aproape 200 de ani. Clubul Garrick din Londra a luat decizia de a permite accesul femeilor în rândul membrilor săi, ca răspuns la cererile tot mai intense din partea publicului de a renunța la tradițiile sale exclusiv masculine.

Clubul înființat în 1831 adună membrii importanți, de la lorzi, judecători, parlamentari, oameni de afaceri sau actori. Numele clubului a fost dat în onoarea actorului David Garrick și scopul lui este să promoveze regenerarea teatrului.

Dacă vrei să fii membru, trebuie să plătești o taxă anuală de 2.000 de euro, dar cel mai important este să fi propus de un alt membru. Ești evaluat de comitete și decizia se ia prin vot secret. Femeile nu aveau voie să intre în acest club, dar după mai multe încercări și critici, clubul primește anul acesta pentru prima dată și sexul frumos.

Prima încercare a fost în 2010, atunci când clubul a permis femeilor să asiste ca invitați, în 2011 a fost propusă actrița Joanna Lumley – dar domnii au respins cererea. Abia din 2015 mai mult de jumătate dintre membri au propus acceptarea femeilor în club, dar nu a fost suficient ca să se schimbe regulile.

În 2021 a fost deschisă o petiţie care a beneficiat de sprijinul unei avocate renumite şi totodată soţia fostului prim-ministru britanic. Cei care au semnat petiția au evidenţiat faptul că interdicţia le privează pe femei de oportunităţile de a-şi crea o reţea în acele cercuri de influenţă, în special în profesii în care ele sunt deja subreprezentate

Citește și

The post În premieră, Clubul Garrick din Londra, vechi de aproape 200 de ani, le permite femeilor să devină membre appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Anghel Ștefania

What do you think?

Written by GoNews

AstraZeneca retrage de pe piață vaccinul anti-Covid19, Vaxzevria. Care sunt motivele

Europa inspiră iar SUA domină box-office-ul. Care sunt diferențele dintre filmul european și cel american