goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

În a doua zi de Paște ai parte de încă o zi de vară, însă după-amiaza aduce averse torențiale la munte

  • Astăzi ai maxime cu aproape 10°C peste normal
  • În Capitală, te bucuri de 26°C, iar spre seară vor fi posibile averse slabe
  • E vreme caldă până sâmbătă, dar furtunile cuprind jumătatea de vest a țării

Ai parte de încă o zi de vară, însă după-amiaza aduce averse torențiale la munte. Îți mai spun că te bucuri de vreme caldă și în zilele următoare, dar furtunile se extind în jumătate de țară.

Ne așteaptă probabil cea mai caldă și cea mai însorită zi a acestei săptămâni, pentru că maximele ajung până la 27 de grade, iar temperaturile simțite chiar și la 30 de grade. În schimb, ploile apar doar trecător după amiaza și spre seară prin zona Dobrogei și la munte.

În capitală urmează cea mai caldă zi a acestei săptămâni cu 27 de grade și chiar dacă norii își fac apariție după orele amiezii, probabilitatea pentru averse rămâne foarte mică.

Următoarele zile ne vor aduce în continuare vreme mai caldă decât în mod normal, chiar și cu aproape 10 grade, însă ploile vor fi tot mai multe de la o zi la alta.

Acestea apar după amiaza, vor fi însoțite de tunete, fulgere, grindină și poate cantități importante de apă și se vor semnala mai ales în jumătatea de vest a țării.

Trebuie să-ți mai spun că schimbările nu vor apărea până sâmbătă, însă la final de weekend o nouă răcire va cuprinde toată țara pentru câteva zile și va scadea temperaturile cu aproximativ 10 grade.

The post În a doua zi de Paște ai parte de încă o zi de vară, însă după-amiaza aduce averse torențiale la munte appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Manta Robert

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.295. Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de Rusia...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 695. Cabinetul lui Netanyahu va discuta „planul de cucerire” a Fâșiei Gaza

    Forțele israeliene au bombardat în noaptea precedentă suburbii ale orașului Gaza. Autoritățile locale au raportat cel puțin 18 victime, dintre...

    Drive-test ZF: Tesla Model 3 Long Range AWD Highland 2024 – upgrade cu accent

    Long Range AWD promite autonomie de peste 600 km, performanţe comparabile cu ale unor modele sport şi o experienţă...

    Barcelona devine punct de plecare pentru cea mai amplă flotilă umanitară destinată Gazei. Greta Thunberg: „Povestea aici este despre Palestina”

    Greta Thunberg și fostul primar al Barcelonei participă la misiune. O flotilă de aproximativ 20 de nave a plecat din...

    Reuniunea „Harry Potter” nu se va întâmpla niciodată. Chris Columbus, regizorul filmelor: „Nu am mai vorbit cu JK Rowling de peste un deceniu. A...

    Regizorul filmelor Harry Potter, Chris Columbus, a declarat că o reuniune a distribuției originale Harry Potter este imposibilă. El spune că opțiunile politice actuale...

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu Nicușor Dan

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. Potrivit...

    Germania se pregătește pentru un conflict lung cu Rusia. Merz: „Pacea nu poate fi obținută cu prețul capitulării Ucrainei. Poimâine vom fi noi”

    Cancelarul german Friedrich Merz se pregătește pentru un război îndelungat în Ucraina. Merz afirmă că pacea nu poate presupune capitularea...

    Unde mergi în vacanță toamna asta? Descoperă 3 destinații perfecte pentru city break-uri în Europa

    La Marino, la doar 45 de minute de Roma, are loc Sagra dell’Uva, un festival al vinului cu tradiție. În...

    Sfatul lui George Soros către fiul său Alexander: „Nu fi niciodată ca Trump!”

    Răspund, înainte de a mi se pune întrebarea: n-am fost bursier Soros, nu mă preocupă familia Soros. Mă fascinează...

    Soft swapping devine fenomen viral. Cum cuplurile moderne rescriu „infidelitatea”

    „Soft swapping” înseamnă intimitate cu alții, dar fără penetrare. Practica a devenit populară după difuzarea pe Netflix a „The Secret...

    Ce castel vizitezi în Franța? Château de La Vallière a devenit nu doar un reper istoric, ci și un resort de lux

    Castelul, înconjurat de păduri, parcuri și ochiuri de apă, a păstrat arhitectura secolelor XV–XVII. Castelul a devenit resort de lux,...

    Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Ucraina promite represalii după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img