goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Ilie Bolojan, după Summit-ul organizat de Macron: „România e alături de Ucraina nu doar din interes umanitar, ci și din interes strategic pentru țara noastră”

  • Bolojan a fost însoțit de Luminița Odobescu, consilier prezidențial pentru afaceri europene.
  • România nu a participat la primul Summit organizat de Macron, luni, pentru că nu a fost invitată.
  • „Colaborarea dintre SUA și țările europene poate fi cea mai bună formulă pentru rezolvarea acestei crize”, spune Ilie Bolojan.

Cu puțin timp în urmă, Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut declarații de presă la finalul celei de-a doua întâlniri informale organizate de Președintele Franței, Emmanuel Macron. Bolojan a plecat azi dimineață la Paris, cu o cursă de linie, pentru a participa, alături de alți lideri europeni, la Summit-ul organizat la Palatul Elysee.

Luni, România a fost exclusă de la masa discuțiilor în cadrul primului Summit organizat de Macron.

„Suntem la finalul unei perioade în care România a avut o situație bună, în care am fost în siguranță. Am fost o țară care s-a dezvoltat. Siguranța și dezvoltarea au fost efectul apartenenței noastre la două structuri: NATO și Uniunea Europeană. România a fost o țară sigură, în care s-a putut investi și acest lucru s-a datorat protecției asigurate de cea mai importantă forță din NATO, SUA. Dezvoltarea ne-a fost asigurată de aparteneța la Uniunea Europeană.

Vizita de astăzi are loc în contextul în care suntem în vremuri dificile și în care trebuie să facem tot ce ține de noi pentru ca lucrurile bune pe care le-am avut să continue în anii următori. Am avut o întâlnire bilaterală cu Președintele Macron, care a fost foarte bună și îi mulțumesc pentru asta. Ne-am asigurat că așa cum Franța a fost alături de România în momentele importante, rămâne în continuare așa. Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. Am reconfirmat stabilitatea prezenței militare franceze în România, la solicitarea noastră. 

A doua întâlnire a fost Conferința legată de situația din Ucraina și de securitatea din Europa. Securitatea Ucrainei este și securitatea Europei și a României. România e alături de Ucraina nu doar din interes umanitar, ci și din interes strategic pentru țara noastră. În acești ani, scutul nostru a fost NATO. Colaborarea dintre SUA și țările europene poate fi cea mai bună formulă pentru rezolvarea acestei crize. Această face justă nu se poate face fără participarea Ucrainei și a Europei la negocieri”.

The post Ilie Bolojan, după Summit-ul organizat de Macron: „România e alături de Ucraina nu doar din interes umanitar, ci și din interes strategic pentru țara noastră” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Lupea Briana

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.295. Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de Rusia...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 695. Cabinetul lui Netanyahu va discuta „planul de cucerire” a Fâșiei Gaza

    Forțele israeliene au bombardat în noaptea precedentă suburbii ale orașului Gaza. Autoritățile locale au raportat cel puțin 18 victime, dintre...

    Drive-test ZF: Tesla Model 3 Long Range AWD Highland 2024 – upgrade cu accent

    Long Range AWD promite autonomie de peste 600 km, performanţe comparabile cu ale unor modele sport şi o experienţă...

    Barcelona devine punct de plecare pentru cea mai amplă flotilă umanitară destinată Gazei. Greta Thunberg: „Povestea aici este despre Palestina”

    Greta Thunberg și fostul primar al Barcelonei participă la misiune. O flotilă de aproximativ 20 de nave a plecat din...

    Reuniunea „Harry Potter” nu se va întâmpla niciodată. Chris Columbus, regizorul filmelor: „Nu am mai vorbit cu JK Rowling de peste un deceniu. A...

    Regizorul filmelor Harry Potter, Chris Columbus, a declarat că o reuniune a distribuției originale Harry Potter este imposibilă. El spune că opțiunile politice actuale...

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu Nicușor Dan

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. Potrivit...

    Germania se pregătește pentru un conflict lung cu Rusia. Merz: „Pacea nu poate fi obținută cu prețul capitulării Ucrainei. Poimâine vom fi noi”

    Cancelarul german Friedrich Merz se pregătește pentru un război îndelungat în Ucraina. Merz afirmă că pacea nu poate presupune capitularea...

    Unde mergi în vacanță toamna asta? Descoperă 3 destinații perfecte pentru city break-uri în Europa

    La Marino, la doar 45 de minute de Roma, are loc Sagra dell’Uva, un festival al vinului cu tradiție. În...

    Sfatul lui George Soros către fiul său Alexander: „Nu fi niciodată ca Trump!”

    Răspund, înainte de a mi se pune întrebarea: n-am fost bursier Soros, nu mă preocupă familia Soros. Mă fascinează...

    Soft swapping devine fenomen viral. Cum cuplurile moderne rescriu „infidelitatea”

    „Soft swapping” înseamnă intimitate cu alții, dar fără penetrare. Practica a devenit populară după difuzarea pe Netflix a „The Secret...

    Ce castel vizitezi în Franța? Château de La Vallière a devenit nu doar un reper istoric, ci și un resort de lux

    Castelul, înconjurat de păduri, parcuri și ochiuri de apă, a păstrat arhitectura secolelor XV–XVII. Castelul a devenit resort de lux,...

    Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Ucraina promite represalii după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img