marți, 27 octombrie 2020

Harghita – Cinci intervenţii ale jandarmilor pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite

- PUBLICITATE PARTENER -

Jandarmii harghiteni au intervenit, în minivacanţa de Rusalii, în cinci situaţii pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite, prezenţa animalelor fiind semnalată la numărul de urgenţă 112.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, o femeie a sunat, sâmbătă, pentru a anunţa prezenţa unui urs la intrarea în staţiunea Băile Tuşnad.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de jandarmi, dar ursul părăsise zona respectivă.

Duminică au fost semnalaţi mai mulţi urşi pe drumul ce leagă staţiunea Balvanyos de Lacul Sfânta Ana.

În zonă a fost trimis un echipaj de jandarmi, pe traseu întâlnindu-se cu unul din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna. Poliţiştii au confirmat prezenţa animalelor în zonă, precizând că le-au îndepărtat.

Un nou apel a fost primit luni, 8 iunie, o femeie semnalând prezenţa unui urs pe strada Gării din Băile Tuşnad, dar prezenţa acestuia nu a fost confirmată.

În noaptea de luni spre marţi, o femeie a semnalat prezenţa unui urs în curtea casei sale din comuna Voşlăbeni. Din cele relatate de aceasta, ursul i-ar fi provocat şi pagube, omorându-i mai multe găini.

A intervenit un echipaj de jandarmi care a îndepărtat animalul în afara localităţii.

Ultimul apel a fost primit luni dimineaţă, prin care o femeie aflată în trafic semnala prezenţa unui urs ce a traversat drumul, înspre pădure.

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Arnold Schwarzenegger a anuntat ca se simte „fantastic” dupa o operatie la inima.

Vedeta de filme de actiune Arnold Schwarzenegger a anuntat ca a suferit...

Violeta Alexandru, despre cresterea pensiilor cu 40%.

Daca PSD avea determinarea sa o faca, cand a guvernat intr-o situatie...

Tensiuni puternice intre Macron si Erdogan.

Presedintele Frantei si-a rechemat ambasadorul dupa ce omologul sau turc a spus...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
43,864,197
Total cazuri confirmate
Updated on 27/10/2020 11:54

- PUBLICITATE PARTENER -

Fosta tenismena Caroline Wozniacki, pe „acoperisul lumii”.

Caroline Wozniacki (30 de ani) a trait zilele trecute o experienta unica, reusind sa...

Islanda – Romania, baraj pentru Euro 2020. Delegatia tricolorilor a primit rezultatele COVID.

Nationala Romaniei a primit in aceasta seara rezultatele testelor COVID efectuate marti, la sosirea...

Liceeni din Oradea invitati in ATELIERE DE FILM DOCUMENTAR

Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani din Oradea și din împrejurimi...

Top 10 invenții și descoperiri accidentale

Scriitorul american Dale Breckenridge Carnegie îndemna o lume, acum câteva decenii, “să facă limonadă...

Nocebo neprietenosul lui Placebo

Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei! Și...

Iata cateva lucruri interesante despre Spania

În data de 12 octombrie, Spania își sărbătorește ziua națională. Această dată a fost aleasă în...

Moneda digitala se apropie de realitatea tranzactionarilor in masa

Banca Centrală Europeană (BCE) a întărit acţiunile pentru eventualitatea lansării unei monede euro digitale,...

PSIHOLOGUL go: 5 semne că ești cu adevărat îndrăgostită

De câte ori nu te-ai întrebat dacă ești cu adevărat îndrăgostită? Fiecare persoană are...