in

FOTO. Al doilea cel mai scump tablou al lui Picasso vândut vreodată. Suma uriașă obținută de „Femme a la montre” la o licitație Sotheby’s

  • Este al doilea cel mai mare preţ obţinut vreodată la o licitație pentru o capodoberă a lui Picasso.
  • Tabloul din 1932 o înfăţişează pe una dintre partenerele artistului spaniol, Marie-Thérèse Walter.
  • Tabloul a aparţinut bogatei newyorkeze Emily Fisher Landau, care a murit în acest an.

Una dintre copodoperele maestrului spaniol Pablo Picasso, „Femme a la Montre”, a fost vândută la licitaţie pentru 139,3 milioane de dolari de către Sotheby’s la New York. Este vorba despre un tablou care o înfăţişează pe una dintre partenerele artistului spaniol, pictoriţa franceză Marie-Thérèse Walter. Ea a fost „muza de aur” a lui Picasso, muză pe care a cunoscut-o în 1927 la Paris, când era căsătorit cu balerina ruso-ucraineană Olga Khokhlova. Marie-Thérèse Walter fusese pictată de Picasso sub numele de „Femme endormie” în 1934, iar pânza va fi scoasă la licitaţie joi de Christie’s, rivala Sotheby’s, care speră la 25 – 35 de milioane de dolari.

Tabloul i-a aparținut bogatei newyorkeze Emily Fisher, care a murit în acest an la vârsta de 102 ani. Șeful departamentului de artă impresionistă şi modernă la Sotheby’s spune că tabloul maestrului spaniol „este o capodoperă în toate dimensiunile sale, pictat în 1932, annus mirabilis pentru Picasso”.

Această vânzare este a doua cea mai scumpă pentru operele lui Picasso. În prezent, artistul are cel puţin şase tablouri evaluate la peste 100 de milioane de dolari. Însă recordul său din toate timpurile este „Les femmes d’Alger (Version ‘O’), vândut cu 179,4 milioane de dolari. Este vorba despre ulei pe pânză pictat în 1955, cea mai scumpă lucrare modernă vândută vreodată la licitaţie. La momentul vânzării sale, în mai 2015 la Christie’s New York, era chiar recordul absolut pentru o licitaţie de artă, depăşit de atunci de „Salvator Mundi” atribuit lui Leonardo da Vinci, capodoperă vândută cu 450 de milioane de dolari în 2017.

Citește și

The post FOTO. Al doilea cel mai scump tablou al lui Picasso vândut vreodată. Suma uriașă obținută de „Femme a la montre” la o licitație Sotheby’s appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Andreea Neblea

What do you think?

Written by GoNews

Un bărbat a murit zdrobit de un robot la locul de muncă. Cum s-a întâmplat incidentul

Uber înfruntă pierderi de 1,2 miliarde de dolari