in

Flacăra olimpică parcurge drumul din Antichitate până azi

  • Simbolul flăcării a fost folosit pentru prima dată în 1928 în epoca modernă a Olimpiadelor, la Amsterdam.
  • Focul se aprinde în templul Herei din Olimpia din Grecia în cadrul unei ceremonii.
  • De obicei, ceremonia are ca protagoniste un grup de 11 fete și lumina soarelui.

Te invit la un ritual care te va însoți pe tot parcursul verii. Este vorba despre aprinderea flăcării olimpice. Nicholas Paphitis, jurnalist Associated Press, a ieșit în întâmpinarea făcliei și îți explică sistemul.

„Flacăra va fi aprinsă pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Și se face într-un mod destul de complicat. Nu folosești o brichetă sau ceva de genul acesta. Este folosită o oglindă metalică în care sunt concentrate razele soarelui, într-o zi foarte însorită cum sperăm să fie și marți. Concentrează razele soarelui pe o făclie. S-ar putea face și într-un mod mai simplu, dar ideea este să demonstreze legătura dintre jocurile antice, care aveau loc aici acum 2800 de ani, și jocurile moderne, recreate la sfârșitul secolului XIX”.

Simbolul olimpic leagă Grecia și Franța

Flacăra aprinsă astfel va ajunge la Paris unde va domina ediția 2024 a Jocurilor Olimpice între 26 iulie și 11 august. „Erau ținute în onoarea lui Zeus, regele zeilor greci în Antichitate. Erau ținute la fiecar patru ani. Era considerat cel mai important eveniment religios și sportiv în Grecia Antică. Cel care a pus în mișcare Jocurile Olimpice moderne era un Francez. Baronul Pierre de Coubertin. În onoarea lui a fost ridicat acest monument în 1927. Este la doar câteva sute de metri de locul străvechi al competiției”, arată Paphitis.

The post Flacăra olimpică parcurge drumul din Antichitate până azi appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Razvan Tupa

What do you think?

Written by GoNews

Tensiuni maxime în Orientul Mijlociu. Flavius Caba-Maria, Președinte Middle East Political and Economic Institute: „Războiul nevăzut dintre Iran și Israel a ieșit la suprafață”

Câți petrecăreți a adunat Coachella anul acesta? Fanii nu au fost mulțumiți de prestația Lanei Del Rey