sâmbătă, 31 octombrie 2020

Fiecare cu povestea lui

- PUBLICITATE PARTENER -

Paul Hansen execută o pedeapsă de doi ani într-o închisoare din Montréal, unde împarte o celulă cu Patrick Horton, un Hell’s Angel încarcerat pentru crimă.

Înapoi în timp: Hansen este superintendent la L’Excelsior, un imobil în care își desfășoară talentele de portar, infirmier, grădinar, factotum și – mai mult decât atât – confesor și consolator al celor aflați în suferință. Când nu este ocupat să-i ajute pe rezidenții din L’Excelsior sau să întrețină clădirea, se alătură Winonei, partenera sa care, la manșa avionului ei, îl poartă în înaltul cerului, deasupra norilor. Dar în curând totul se schimbă. Un nou administrator este ales la L’Excelsior, iar conflictele încep să apară. Și inevitabilul se întâmplă.

O biserică invadată de nisipuri, o mină de azbest, meandrele unui fluviu de culoare argintie, valurile sonore ale unei orgi alcătuiesc diferitele peisaje în care are loc acest roman.

Fiecare cu povestea lui este una dintre cele mai frumoase cărți ale lui Jean-Paul Dubois. Descoperim un scriitor animat de simțul acut al fraternității și de un sentiment de revoltă la adresa oricăror forme de nedreptate.

„Fiecare cu povestea lui este un roman melancolic și luminos. Toate elementele care dezvăluie viziunea asupra lumii a lui Jean-Paul Dubois se regăsesc în carte: familia, orașul Toulouse, Canada, natura, melancolia, zeflemeaua și umorul său irezistibil.“ Le Figaro

Dubois are umanitatea adânc înrădăcinată în suflet, dar nu-și face nici o iluzie. […] Tocmai de aceea cocktailul său de umor, inteligență și emoție, servit cu o eleganță fals dezinvoltă, este încă o dată atât de reușit.“ BibliObs

Cel mai nou roman al lui Jean-Paul Dubois, plin de o tandră disperare, ne lasă o dulce impresie de farmec irezistibil.“ Culturebox

Volumul de astăzi este apărut la Editura Litera (partener goFM.ro din anul 2009)

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Stelele si destinul lor .

Stelele, obiectele ceresti cel mai usor de recunoscut, constituie elementele fundamentale ale...

Echipa Romaniei a cucerit sapte medalii la Olimpiada Internationala de Astronomie.

Lotul olimpic al Romaniei a obtinut sapte medalii - doua medalii de...

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

In ce condiţii românii plecaţi în alte ţări se pot reîntoarce acasă cu ocazia Sărbătorilor

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a fost intrebat joi, 29 octombrie, in timpul...

Atac cu armă albă la Nisa

Un atac ce armă albă s-a produs joi la Basilica Notre-Dame din...

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
46,024,251
Total cazuri confirmate
Updated on 31/10/2020 12:42

- PUBLICITATE PARTENER -

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data dupa 2010,...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se planteaza rosiile...

Cele mai cunoscute mituri despre cafea, explicate.

Este cea mai populara bautura din lume, insa complexitatea ei a dus la crearea...

Omul căruia România îi datorează graniţele de azi

Robert Ficheux, omul căruia România îi datorează graniţele de azi. Cine crede că Marea...

Economia americană a înregistrat o creştere de 33 %

Economia americana a revenit pe crestere in trimestrul al treilea, cand Produsul Intern Brut...

Dan Petrescu a analizat-o pe Young Boys, adversara de joi a CFR-ului: „E cea mai agresiva echipa cu care am jucat in ultimii doi...

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a analizat intr-o conferinta de presa adversara de...

„Alertă roșie” pentru Google

În spectaculosul proces antitrust pe care Departamentul de Justiție al SUA l-a intentat Google...

Companiile germane vor fi protejate: 10 miliarde de euro pentru companiile afectate de noile masuri de izolare

Ministrul german de Finante, Olaf Scholz (foto), lucreaza la un pachet de sprijin in...