Europa intră într-un „superciclu” electoral care ar putea modifica echilibrul politic al continentului și ar putea pune sub presiune fundamentele proiectului european.
În următoarele luni, alegătorii din mai multe state importante ale Uniunii Europene vor fi chemați la urne, iar partidele naționaliste și de extremă dreapta au șanse să obțină noi victorii, într-un context în care formațiunile tradiționale pierd sprijin, potrivit unei analize publicate de The Guardian.
La sfârșitul anilor ’90, situația politică europeană era aproape opusă. În 1998, Tony Blair conducea guvernul britanic, Lionel Jospin era premierul Franței, iar Gerhard Schröder tocmai fusese ales cancelar al Germaniei. Uniunea Europeană avea 15 membri, iar partidele pro-europene de centru-stânga se aflau la guvernare în aproape toate statele membre.
Economiile creșteau rapid, nivelul de trai se îmbunătățea, iar extinderea Uniunii spre est era în plină desfășurare. La Washington, administrația Bill Clinton promova o politică de centru, prezentată drept o alternativă atât la capitalismul de piață liberă, cât și la socialismul tradițional. Proiectul european părea să beneficieze de direcția în care se îndrepta istoria.
Aproape trei decenii mai târziu, continentul pare să se îndrepte din nou într-o direcție politică dominantă, însă de această dată impulsul vine dinspre naționalism și extrema dreaptă. Rezultatele alegerilor ar putea eroda consensul politic de după Al Doilea Război Mondial care a stat la baza construcției europene.
Un calendar electoral care poate redesena politica europeană
Seria de alegeri începe în Spania, unde sunt programate alegeri generale anticipate pe 29 noiembrie. Coaliția socialistă condusă de premierul Pedro Sánchez se confruntă cu perspectiva unei înfrângeri în fața Partidului Popular conservator și a formațiunii de extremă dreapta Vox, care colaborează deja la guvernare în mai multe regiuni.
În primăvara următoare vor avea loc alegerile prezidențiale și parlamentare din Franța. Marine Le Pen, lidera Raliului Național (RN), este prezentată drept favorita clară a cursei prezidențiale, în timp ce opoziția tradițională este fragmentată, iar candidatul de extremă stânga Jean-Luc Mélenchon se află la distanță.
În Polonia, alegerile de anul viitor ar putea pune capăt guvernării liberale conduse de Donald Tusk. Partidele naționaliste, care cumulează aproape jumătate din voturile la nivel național, ar putea forma o majoritate, în pofida propriilor diviziuni.
Italia va organiza alegeri înainte de sfârșitul anului 2027. Giorgia Meloni speră să obțină un al doilea mandat, însă partidul său, Frații Italiei, se confruntă cu presiuni din partea unei formațiuni de extremă dreapta nou apărute, Viitorul Național.
În aceeași perioadă sunt programate alegeri parlamentare în Estonia, Finlanda, Grecia și Slovacia, precum și alegeri regionale în Germania.
De ce câștigă teren naționaliștii, în ciuda sprijinului pentru UE
Ascensiunea partidelor naționaliste are loc în mod paradoxal într-un moment în care sprijinul public pentru Uniunea Europeană este ridicat. Potrivit unui sondaj citat de The Guardian, 74% dintre europeni consideră că țara lor beneficiază de pe urma apartenenței la UE, cel mai mare nivel înregistrat până acum.
Experiența Brexitului și incertitudinile geopolitice au contribuit la consolidarea percepției că apartenența la Uniune oferă stabilitate. În consecință, tot mai puține partide eurosceptice mai susțin explicit ieșirea din blocul comunitar.
Naționaliștii și euroscepticii urmăresc însă transformarea Uniunii într-o structură mult mai flexibilă, în care statele să-și păstreze o marjă mai mare de autonomie și să limiteze influența instituțiilor europene asupra politicilor naționale.
Politologul italian Natalie Tocci avertizează că următorul ciclu electoral ar putea „schimba dramatic fața Europei”, provocând nu doar o erodare treptată a proiectului european, ci chiar o golire a acestuia de conținut sau o posibilă implozie.
În spatele ascensiunii naționaliste se află mai multe probleme comune statelor europene: creșterea economică lentă, îmbătrânirea populației, presiunea asupra finanțelor publice și scumpirea vieții. Aceste evoluții au erodat sprijinul pentru partidele tradiționale de centru-stânga și centru-dreapta.
Protestele conduse de tineri, care au cuprins mai multe țări europene, reprezintă unul dintre cele mai vizibile semne ale nemulțumirii alegătorilor.
În același timp, partidele naționaliste au devenit tot mai eficiente în exploatarea unor teme precum migrația, vaccinurile, tranziția verde, sprijinul pentru Ucraina, globalizarea și influența instituțiilor internaționale. Aceste mesaje sunt amplificate de campanii de dezinformare rusești și de sprijinul deschis acordat formațiunilor „patriotice” de administrația lui Donald Trump.
Potrivit datelor citate de publicația britanică, aproape un sfert dintre alegătorii europeni votează în prezent cu partide de extremă dreapta, o pondere de aproape cinci ori mai mare decât la mijlocul anilor ’90.
Extrema dreaptă intră tot mai mult în politica mainstream
Evoluția nu este însă uniformă. În ultimul an, partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut o victorie istorică la alegerile regionale din estul țării, în timp ce Partidul Libertății al lui Geert Wilders a pierdut aproape o treime din mandate în Țările de Jos. În Ungaria, Fidesz-ul lui Viktor Orbán a suferit o înfrângere electorală majoră, iar Democrații Suedezi au pierdut din sprijin pentru prima dată în 16 ani.
Cu toate acestea, tendința generală rămâne una de creștere a influenței extremei drepte. Analiștii consideră că un factor important este normalizarea ideilor naționaliste și integrarea lor tot mai frecventă în discursul politic tradițional, în special în privința imigrației.
Partidele de centru-dreapta renunță treptat la barierele care împiedicau anterior colaborarea cu formațiunile extremiste. La nivel european, Partidul Popular European a colaborat tot mai des cu grupuri de extremă dreapta pentru modificarea unor prevederi ale Pactului verde european și înăsprirea politicilor privind migrația.
O posibilă minoritate de blocaj în Consiliul European
Consecințele politice ale acestui superciclu electoral ar putea fi resimțite cel mai puternic în Consiliul European, instituția în care se reunesc șefii de stat și de guvern ai celor 27 de țări membre.
În prezent, doar trei dintre liderii naționali sunt de centru-stânga. Dacă, până la sfârșitul anului 2027, lideri eurosceptici ajung la putere în Franța, Spania și Polonia, alături de cei din Cehia, Italia, România, Slovacia și Slovenia, s-ar putea forma o minoritate de blocaj importantă.
Aceasta nu ar avea suficiente voturi pentru a rescrie legislația europeană, dar ar putea împiedica adoptarea unor decizii majore. Printre domeniile vulnerabile se numără negocierile privind bugetul multianual al UE, extinderea Uniunii, ajutorul pentru Ucraina și integrarea mai profundă în sectoare precum apărarea, energia, finanțele și tehnologia.
Natalie Tocci consideră că simpla prezență a unui număr mai mare de lideri eurosceptici la masa negocierilor ar putea schimba comportamentul actualilor șefi de guvern. În prezent, prudența Giorgiei Meloni în relația cu Bruxelles-ul este influențată, printre altele, de izolarea sa relativă față de lideri pro-europeni precum Donald Tusk, Pedro Sánchez și Emmanuel Macron, dar și de dependența Italiei de fondurile europene de redresare, în valoare de aproximativ 200 de miliarde de euro.
Dacă Meloni ar avea alături lideri precum Marine Le Pen, Jarosław Kaczyński, din partidul polonez Lege și Justiție, și un guvern spaniol susținut de Vox, presiunea pentru o abordare mai radicală față de UE ar putea crește. În același timp, apropierea de epuizare a fondurilor europene de redresare ar putea reduce unul dintre stimulentele care au încurajat cooperarea Romei cu Bruxelles-ul.
Franța, miza decisivă pentru viitorul UE
Analiștii citați de The Guardian consideră că alegerile din Franța ar putea reprezenta momentul decisiv al acestui ciclu electoral.
Programul lui Marine Le Pen include măsuri care ar intra în conflict direct cu instituțiile europene. Printre acestea se numără reducerea cu 11 miliarde de euro a contribuției Franței la bugetul UE, organizarea unui referendum constituțional pentru a consacra supremația legislației franceze asupra celei europene și încălcarea unor reguli ale pieței unice.
Mujtaba Rahman, de la firma de consultanță Eurasia Group, subliniază că Franța are o influență mult mai mare în cadrul Uniunii decât Ungaria. O eventuală președinție Le Pen ar avea, prin urmare, o capacitate considerabil mai mare de a submina arhitectura supranațională a UE și mecanismele sale bazate pe statul de drept.
Spre deosebire de guvernul lui Viktor Orbán, o administrație condusă de Le Pen ar putea influența direct echilibrul politic al Uniunii și ar putea pune sub semnul întrebării unele dintre principiile fundamentale ale integrării europene.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.






