vineri, 30 octombrie 2020

Direcția de Asistență Socială din subordinea Primăriei Sibiu este alături de sibieni în această situație dificilă

- PUBLICITATE PARTENER -

Unul dintre cele mai solicitate servicii ale Primăriei Sibiu în această perioadă este Direcția de Asistență Socială.

“Contextul actual reprezintă o stare de urgență medicală, dar și o stare de urgență socială. Vârstnicii peste 65 de ani, persoanele izolate, cetățenii care se află în șomaj sau șomaj tehnic cu venituri foarte mici, vârstnicii cazați în Cămin și persoanele fără adăpost au avut nevoie în această perioadă de sprijin suplimentar. Primăria Sibiu a fost alături decetățeni, prin intermediul Direcției de Asistență Socială din subordinea Primăriei.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Direcția de Asistență Socială a contactat telefonic 7023 de persoane cu vârsta peste 65 de ani care locuiesc singure pentru a le acorda sprijin, la care se adaugă persoanele care au apelat numărul de TelVerde pus la dispoziția acestora. Astfel,au fost luate în evidență 438 de persoane care au avut nevoie de ajutor, în diverse forme: efectuarea cumpărăturilor, sprijin cu alimente, aprovizionarea cu medicamente, îngrijirea la domiciliu prin intermediul asistenților medicali comunitari din cadrul Direcției de Asistență Socială, servicii de consiliere și îndrumare.

În plus, Direcția de Asistență Socială a contactat 1416 persoane vârstnice cu dizabilități pentru a le oferi sprijin. Din acestea 40 de persoane au rămas în evidențele Direcției, fiind ajutați în funcție de necesități și problemele cu care se confruntau.

Căminul pentru persoane vârstnice

În această perioadă au fost interzise vizitele din partea aparținătorilor, pentru a-i proteja pe cei 81 de vârstnici care locuiesc aici. În același scop, personalul Centrului a fost izolat la locul de muncă în spații speciale, puse la dispozițiede Primăria Sibiu, asigurând inclusiv transportul acestora de la / la locul de muncă.

Gestionarea persoanelor fără adăpost în perioada stării de urgență

În această perioadă, în care deplasarea în spațiul public a fost restricționată, Primăria Sibiu s-a ocupat și de persoanele fără adăpost. Programul Adăpostului de Noapte a fost prelungit, astfel încât cei fără adăpost să rămână aici și pe timpul zilei. Având în vedere numărul persoanelor aflate în această situație, pentru a asigura distanțarea necesară Primăria a identificat un spațiu suplimentar de cazare a acestora. În prezent, în cele două locații se mai află31 de persoane.

A crescut nevoia de ajutor social.

În această perioadă, numărul persoanelor care s-au încadrat în criteriile legale pentru a primi ajutor social (venit minim garantat) a crescut. Spre exemplu, în luna februarie, 332 de persoane beneficiau de acest ajutor în bani, iar la finalul lunii aprilie, numărul acestora a crescut la 390.

Și în cazul beneficiarilor Cantinei Municipiului Sibiu s-a înregistrat o creștere. În februarie, 207 persoane serveau masa la Cantină, iar în luna aprilie numărul acestora a ajuns la 384. Precizăm că și la Cantina Municipiului Sibiu s-au luat măsuri speciale pentru protecția asistaților, dar și a personalului: hrana pentru fiecare zi a săptămânii, sub formă de masă rece și masă caldă, a fost distribuită în această perioadă de două ori pe săptămână, beneficiarii fiind programați pe ore, pentru a se asigura distanțarea.

Hrană pentru persoanele izolate.

Prin intermediul Direcției de Asistență Socială au fost sprijinite și persoanele aflate în izolare sau carantină la domiciliu, care nu aveau aparținători să îi ajute cu aprovizionarea. Astfel, 67 de persoane au beneficiat de sprijin, fie prin asigurarea mesei, fie prin furnizarea de medicamente.

Protecție pentru copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate.

Direcția de Asistență Socială a luat legătura cu 184 de persoane care se ocupă de creșterea copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate la muncă. În majoritate aceste persoane sunt vârstnici care au primit din partea Direcției de Asistență Socială consiliere, iar 27 de familii care întâmpinau probleme financiare serioase au fost sprijinite pentru a obține toate formele legale de ajutor social. Un număr de 21 de familii în situație de risc social au fost ajutate prin procurarea de alimente, articole de îmbrăcăminte, produse de igienă, etc. 

Și comunitatea a pus umărul.

Primăria Sibiu împreună cu Direcția de Asistență Socială mulțumește public membrilor comunității, persoane fizice sau juridice, care s-au implicat în această activitate: Crucea Roșie Sibiu, Parohia Evanghelică CA, Arhiepiscopia Sibiului, Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj,,Asociația Ortodoxă ACORD, Asociația Mâini Unite, firmele sibiene de taximetrie, Asociația Filantropică Olivia, Lions Club Brukenthal Sibiu, I.I.Mărginean întreprindere individuală, Asociația Elijah, Trans Agape, Pan Food, Hotel Ramada, Pensiunea Ela, precum și un grup de voluntari reprezentați prin domnii Marius Ioan Novac și Mircea Barluțiu.

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Stelele si destinul lor .

Stelele, obiectele ceresti cel mai usor de recunoscut, constituie elementele fundamentale ale...

Echipa Romaniei a cucerit sapte medalii la Olimpiada Internationala de Astronomie.

Lotul olimpic al Romaniei a obtinut sapte medalii - doua medalii de...

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

In ce condiţii românii plecaţi în alte ţări se pot reîntoarce acasă cu ocazia Sărbătorilor

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a fost intrebat joi, 29 octombrie, in timpul...

Atac cu armă albă la Nisa

Un atac ce armă albă s-a produs joi la Basilica Notre-Dame din...

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
45,425,176
Total cazuri confirmate
Updated on 30/10/2020 10:40

- PUBLICITATE PARTENER -

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data dupa 2010,...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se planteaza rosiile...

Cele mai cunoscute mituri despre cafea, explicate.

Este cea mai populara bautura din lume, insa complexitatea ei a dus la crearea...

Omul căruia România îi datorează graniţele de azi

Robert Ficheux, omul căruia România îi datorează graniţele de azi. Cine crede că Marea...

Economia americană a înregistrat o creştere de 33 %

Economia americana a revenit pe crestere in trimestrul al treilea, cand Produsul Intern Brut...

Dan Petrescu a analizat-o pe Young Boys, adversara de joi a CFR-ului: „E cea mai agresiva echipa cu care am jucat in ultimii doi...

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a analizat intr-o conferinta de presa adversara de...

„Alertă roșie” pentru Google

În spectaculosul proces antitrust pe care Departamentul de Justiție al SUA l-a intentat Google...

Companiile germane vor fi protejate: 10 miliarde de euro pentru companiile afectate de noile masuri de izolare

Ministrul german de Finante, Olaf Scholz (foto), lucreaza la un pachet de sprijin in...