În urma eforturilor intense de a scăpa de dependența energetică de Rusia, Uniunea Europeană se confruntă acum cu o realitate paradoxală: și-a înlocuit o vulnerabilitate strategică cu alta. Analize recente ale presei europene avertizează că Statele Unite, noul său furnizor principal de gaze naturale, dețin o pârghie politică și economică similară celei pe care a folosit-o Kremlinul, iar administrația Trump ar putea fi tentată să o folosească pentru a pune presiuni asupra aliaților europeni.
O dependență transferată: de la est la vest
După invazia Rusiei în Ucraina și utilizarea gazelor ca armă politică în 2022, UE a reușit o reorientare remarcabilă a surselor de aprovizionare. Dacă în ianuarie 2022 Rusia furniza aproximativ 2,6 miliarde de metri cubi de gaze pe săptămână europeenilor, astăzi această cifră a scăzut aproape la zero.
Golul a fost umplut masiv de gazele naturale lichefiate (GNL) americane. Potrivit think tank-ului Bruegel, livrările de GNL către UE au crescut de la 1 la 2,9 miliarde de metri cubi pe lună, Statele Unite reprezentând 60% din acest total. Între 2021 și 2025, exporturile americane către Europa au crescut de la 1 la aproape 8 miliarde de metri cubi pe lună.
De ce această dependență este mai periculoasă?
Analiștii subliniază o diferență critică față de relația cu Rusia: asimetria de putere. Furnizorii americani de GNL au piețe alternative profitabile atât în Asia, cât și pe piața internă. Ei nu sunt la fel de dependenți de clienții europeni pe cât aceștia sunt de ei. Această flexibilitate oferă Washingtonului o capacitate de influență similară celei pe care a avut-o Moscova, dar într-un context diferit: nu împotriva unui adversar, ci a unui aliat tradițional.
Vulnerabilitatea europeană a fost pusă în lumină și de declarațiile recente ale administrației Trump privind intenția de a controla resursele Venezuelei și de a “studia activ” achiziționarea Groenlandei. Aceste gesturi sunt interpretate în capitalele europene ca semnale clare că pragul acțiunilor unilaterale s-a coborât semnificativ.
Contextul geopolitic extins: o Europă prinsă între ciocan și nicovală
Situația energetică se întrepătrunde cu alte dimensiuni ale dependenței transatlantice: securitatea (prin NATO), accesul la tehnologie și piețe. Criza din 2022 a demonstrat că Europa poate face față unui șantaj energetic, dar cu un cost economic și social uriaș.
Acum, se teme că aceeași armă ar putea fi folosită nu pentru a o forța să abandoneze un aliaț (Ucraina), ci pentru a o determina să accepte decizii unilaterale americane în alte domenii geopolitice sau economice. Rusia observă această tensiune cu interes, un negociator al lui Putin remarcând că puterea energetică acumulată de SUA poate fi direcționată mai degrabă către capitalele europene decât către Moscova.
Concluzie: O nouă eră a incertitudinii strategice
Astfel, succesul tactic al Europei de a diversifica furnizorii de energie s-a transformat într-o provocare strategică majoră. Continentul și-a schimbat sursa de dependență, dar nu și natura ei fundamentală. În fața unei administrații americane care declară că “moralitatea” proprie este singura sa limită în politica externă și că “nu are nevoie de dreptul internațional”, UE se trezește într-o poziție delicată. Provocarea pentru viitorul apropiat va fi să găsească o cale de a-și menține securitatea energetică fără a-și sacrifica suveranitatea politică și unitatea în fața presiunilor din partea celui mai apropiat său aliat.
