Prezent sâmbătă la inaugurarea bazinului olimpic din Otopeni, campionul David Popovici a lansat un nou apel către Guvern pentru plata premiilor restante datorate sportivilor, avertizând că mulți dintre colegii săi depind de acești bani pentru a-și putea continua cariera. Sportivul a afirmat că unele recompense au fost promise în urmă cu ani de zile și că întârzierile îi pun pe sportivi în dificultate
Întrebat dacă are speranţe că noul Guvern va rezolva problema restanţelor acumulate la premierea sportivilor, înotătorul român a afirmat că a ales să folosească vizibilitatea sa pentru a-i reprezenta pe cei care nu au o platformă publică la fel de puternică. „Cred că au fost multe, putem să le zicem şi personaje, multe guverne care au spus că îşi doresc să rezolve problema restanţelor premierilor. Am cumva speranţa că inclusiv din astfel de iniţiative se poate inspira şi noul Guvern, pentru a susţine, aşa cum pot ei, sportul. Eu pot vorbi despre asta, am şi privilegiul de a vorbi în faţa multor camere şi am şi privilegiul de a nu depinde de fondurile alea care ne sunt datorate. Numai că încerc să vorbesc în numele colegilor care nu au poate o platformă atât de mare şi să le reamintesc celor care trebuie să vadă mesajul ăsta că foarte mulţi dintre colegii mei depind de asta. Şi întreaga lor carieră, şi întregul lor parcurs sportiv, şi până la urmă e pâinea pe care o mănâncă, depind inclusiv de premierile promise cu ani şi ani şi ani în urmă, inclusiv de dinainte să fi ajuns ei campioni mondiali, europeni, olimpici. Chestii pe care simţeau că se pot baza în momentul în care au decis că: ‘OK, voi lăsa totul deoparte, mă voi concentra strict pe sport’. Dar uite, acum multora dintre ei, şi am vorbit personal cu mulţi, le este foarte dificil”, a declarat David Popovici.
Nu este prima dată când David Popovici atrage atenția asupra acestei probleme. Campionul olimpic a criticat și în trecut întârzierile în plata premiilor datorate sportivilor și a declarat că va profita de fiecare ocazie pentru a le reaminti autorităților de aceste restanțe, relatează Digi24.ro
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







