

- Alegătorii germani aleg un nou guvern în cadrul unor alegeri dominate de îngrijorările legate de economie, de presiunea de a reduce migrația și de incertitudinea crescândă privind viitorul Ucrainei și alianța Europei cu SUA.
- Cel puțin 59,2 milioane de persoane din această națiune cu 84 de milioane de locuitori sunt eligibile pentru a vota, dintre care aproximativ 2,3 milioane pentru prima dată.
- Majoritatea partidelor principale – inclusiv SPD, CDU și Verzii – sunt în favoarea acordării de ajutor Ucrainei, care duce un război de trei ani cu Rusia, însă Scholz a adoptat o abordare puțin mai prudentă decât ceilalți și subliniază, de asemenea, necesitatea diplomației.
Alegătorii germani se prezintă duminică la urne pentru a alege un nou Parlament. Conform datelor oficiale, peste 59 de milioane de cetățeni germani au drept de vot, dintre care 2,3 milioane votează pentru prima dată. Electoratul este puternic înclinat spre persoanele în vârstă, cu 42% dintre alegători cu vârsta de 60 de ani sau mai mult, față de doar 13% cu vârsta sub 30 de ani, scrie Tagesschau.
Buletinul de vot conține două coloane (una pe care votezi direct candidatul, cealaltă în care votezi partidul- a doua decide ce partid face pragul).
Nu există ștampile pe care le folosesc pe buletinul de vot. Trebuie să faci un X, o cruce sau o bifă în cerc. Poți să scrii și cu pix, creion, stilou sau chiar cu ruj, important este să nu depășești cerculețul. Dacă greșeșsti, rupi foaia și ceri alta.
Votul devine nul dacă scrii pe foaie sau desenezi simboluri. Ai voie să vii și mascat, dar trebuie să ți se vadă fața și ochii să poți fi identificat. Nu ai voie sa vii îmbrăcat cu nume de partide sau direcții (stânga, dreapta, centru).
În cabină poți intra singur, cu două excepții:
- să iei copilul cu tine
- să intri cu un adult cu un bătrân care nu se descurcă
În cabina e interzis să faci poză, să filmezi, să faci selfie.
The post Cum se votează în Germania? Regulile de care trebuie să țină cont cetățenii la urne appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita