PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cum era să moară Ion Creangă în urma epidemiei de holeră

În frumoasele sale Amintiri, Ion Creangă ajunge şi la povestea holerei care năpădise Moldova în 1848. Avea 11 ani pe‑atunci şi trata în glumă „boliştea“. Dar când el însuşi s‑a îmbolnăvit, „doftorii satului“ l‑au frecat bine cu oţet şi leuştean şi l‑au înfăşurat într‑o pânză cu „hoştine fierbincioase“.

„Şi, după cum am cinste a vă spune, multă vorbă s‑a făcut între tata şi mama pentru mine, până ce a venit în vara aceea, pe la august, şi cinstita holeră de la ’48 şi a început a secera prin Humuleşti în dreapta şi‑n stânga, de se auzea numai chiu şi vai în toate părţile. Şi eu, neastâmpărat cum eram, ba ieşeam la pârleaz când trecea cu mortul pe la poarta noastră şi‑l boscorodeam cu cimilitura: «Chiţigaie, gaie, ce ai în tigaie?/ Papa puilor duc în valea socilor./ Ferice de gangur, că şede într‑un vârf de soc / Şi se roagă rugului, şi se‑nchină cucului! / Nici pentru mine, nici pentru tine; / Ci pentru budihacea de la groapă, / Să‑i dai vacă de vacă şi doi boi să tacă». Ba îl petreceam până la biserică şi apoi veneam acasă cu sânul încărcat de covrigi, mere turture, nuci poleite, roşcove şi smochine din pomul mortului, de se cruceau tata şi mama când mă vedeau cu dânsele.

Şi ca să mă scape de belea, m‑au trimes la stână în dumbrava Agapiei, lângă podul Cărăgiţei, unde erau şi oile noastre, să şed acolo până s‑a mai potoli boliştea. Însă peste noapte a şi dat holera peste mine şi m‑a frământat şi m‑a zgârcit cârcel, şi‑mi ardea sufletul în mine de sete şi ciobanii şi baciul habar n‑aveau de asta, numai se întorceau pe ceea parte în ţipetele mele şi horcăiau mereu. Iară eu mă târâiam cum puteam până la fântână, în dosul stânei, şi pe nimică pe ceas beam câte‑un cofăiel întreg de apă. Pot zice că în noaptea aceea la fântână mi‑a fost masul, şi n‑am închis ochii nici cât ai scăpăra din amânar.

Abia despre ziuă s‑a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s‑a dus în Humuleşti, cale de două ceasuri cu piciorul, şi a înştiinţat pe tata de a venit cu căruţa şi m‑a luat acasă. Şi pe drum, necontenit ceream apă, iar tata mă amâna cu momele de la o fântână la alta, până a dat Dumnezeu de am ajuns în Humuleşti. Şi când colo, doftorii satului, moş Vasile Ţandură şi altul, nu‑mi aduc aminte, erau la noi acasă şi prăjeau pe foc într‑un ceaun mare nişte hoştine cu său. Şi după ce mi‑au tras o frecătură bună cu oţet şi leuştean, mi‑aduc aminte ca acum, au întins hoştinele fierbincioase pe o pânzătură şi m‑au înfăşat cu ele peste tot, ca pe un copil; şi nu pot şti cât a fi trecut la mijloc până ce am adormit mort, şi de‑abia a doua zi pe la toacă m‑am trezit sănătos ca toţi sănătoşii; Dumnezeu să odihnească pe moş Ţandură şi pe tovarăşul său!

Şi, vorba ceea: «Lucrul rău nu piere cu una, cu două». Până‑n sară, am şi colindat mai tot satul, ba şi pe la scăldat am tras o raită cu prietenul meu Chiriac al lui Goian, un lainic şi un pierde‑vară ca şi mine. Dar tata nu mi‑a zis atunci nimică: m‑a lăsat în voia mea pentru o bucată de vreme“.

Sursa – Historica

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Ucraina trimite luni o delegație în Turcia pentru noi negocieri de pace cu Rusia, anunță Zelenski

    Zelenski a anunțat că Ucraina va trimite o delegație la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri directe de...

    Ce vezi în weekend la Paris? Expoziția „părintelui haute couture”, Charles Frederick Worth

    Ai ocazia să vezi rochii create în urmă cu 150 de ani de marele couturier. Expoziția „Worth, inventarea haute couture”...

    Copilărie pe pista de karting: La 16 ani, Darius Babaioana a adunat 83 de trofee și 6 titluri naționale la karting

    Darius Babaioana, la doar 16 ani, a adunat 83 de trofee și 6 titluri naționale de karting. Darius Babaioana:...

    Ucraina a lansat un atac masiv cu drone asupra bazelor aeriene ruseşti. Peste 40 de aeronave au fost distruse

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a desfășurat o operațiune care a lovit peste 40 de avioane rusești, inclusiv...

    Ce ar face un copil dacă ar fi Ministrul Educației? Nina: „I-aș învăța pe elevi cum să fie fericiți, cum să se descurce în...

    Nina: „Dacă aș fi Ministrul Educației, aș spune profesoarelor să dea mai puține teme, să le limiteze la un...

    De la maidan la metavers: Ce s-a pierdut odată cu maidanele copilăriei?

    Generația Z visează la anii ’90 fără să-i fi trăit. Copilăria lor este digitală, dar nostalgică după analog. Maidanele au dispărut,...

    1 Iunie e plin de distracție pentru copii și părinți. La Cluj ai cursa de rățuște pe râul Someș și spectacolul copilăriei la MINA...

    Cluj-Napoca, Timișoara și Iași sunt centrele magiei copilăriei azi. În Parcul Central din Cluj ai „Pădurea Fermecată” cu spectacole, mascote...

    Ion Cristoiu: „Nimic la noi nu dovedește că stăm pe un vulcan stins” (Adevărul, 18 noiembrie 1926)

    Adevărul din 18 noiembrie 1926 propune o inițiativă valabilă pentru perioada interbelică. Eu cred însă că e valabilă și...

    STUDIU. Copiii care învață să folosească A.I. vor fi mai inteligenți când ajung adulți

    Angela Duckworth: A.I. poate educa, nu doar rezolva teme. Mark Cuban: Problema e la școli, nu la copiii care folosesc...

    Irina îmbină teatrul, muzica și dansul, transformând copilăria într-un drum al viselor împlinite. „Iubesc arta în toate felurile ei”

    Irina a debutat la 3 ani pe scena teatrului și a evoluat constant în lumea artistică. S-a remarcat și pe...

    România era văzută ca un model de creștere economică și stabilitate în UE. Cum își poate câștiga țara credibilitatea

    În ultimul an, o furtună politica a scos la iveală suveranismul, populismul și naționalismul din România. Anularea alegerilor prezidențiale a...

    Mai multe străzi sunt închise pentru desfășurarea evenimentelor dedicate Zilei Copilului. Ce restricții de trafic ai astăzi

    Calea Victoriei este pietonală între orele 09.00 și 23.00. Vor fi ateliere de teatru, dans și expoziții. Și pe Str....

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img