Timp de două decenii, Oltenia s-a aflat sub stăpânirea Imperiului habsburgic. Oltenia a ajuns în anul 1717 sub stăpânirea Imperiului Habsburgic ca urmare a neînţelegerilor dintre boierii Ţării Româneşti şi domnitori.
Moartea regelui Poloniei, în anul 1733, a dat naştere unei noi conflagraţii europene, care s-a dezvoltat în jurul conflictului istoric dintre Franţa şi Imperiul habsburgic. Ca urmare a acestui fapt au izbucnit contradicţiile de interes în Europa răsăriteană şi sud-estică. Ostilităţile au fost începute de Rusia, care a simţit că este un moment prielnic să atace Imperiul Otoman, care era implicat în războiul cu perşii. Rusia dorea să recâştige Azovul şi să deţin control în Marea Neagreă şi Marea Caspică.
Imeriul Habsburgic s-a implicat în acest conflict, la început printr-o serie de negocieri, care, după ce au eşuat, s-a alăturat Rusiei. Cele două puteri plănuiau să câştige Muntenia şi Moldova, dar şi alte teritorii. În anul 1737 este cucerită cetatea Nişului, iar în acelaşi an trupele imperiale au intrat şi pe teritoriul muntean, înaintând prin Oltenia şi Transilvania. Mai multe judeţe sunt ocupate. „Pentru a evita soarta tatălui său, luat prizonier în timpul războiului anterior de către austrieci, Constantin Mavrocordat părăseşte capitala pe care o ocupă, pentru scurt timp, trupele imperiale, la sfâr¬şitul lunii iulie şi la începutul lui august. Siguri de succes, austriecii îşi procură de la vistierie date privitoare la populaţia ţării, pe judeţe, pentru a-şi executa deîndată programul fiscal, după formula aplicată în Oltenia“, arată istoricul Şerban Papacostea în lucrarea „Oltenia, sub stăpânirea austriecilor“.
Recucerirea Bucureştiului
A urmat contraofensiva otomană, care a curmat planurile austriecilor. A fost recuceriut oraşul Niş, iar punctul hotărâtor a fost eşecul suferit de austrieci la Vidin, asediul fiind respins. Vidinul avea un rol deosebit de important în sistemul defensiv din Peninsula Balcanică. Forţele armate mobilizate de Imperiul Habsurgic în Capitală şi în Ţara Românească nu erau consistente, iar în vara anului 1738, după înaintarea unui corp de oaste otoman, austriecii părăsesc Bucureştiul, care reintră sub protecţia turcilor. Au urmat cucerirea posturilor austrice de la Târgovişte şi Câmpulung, după care a urmat victoria decisivă a otomanilor de la Piteşti, din octombrie 1737, care a pus capăt tendinţelor de expansiune a Imperiului habsbrugic la nivelul întregii ţări. Trupele austriece s-au retras în Oltenia, care a devenit teatrul de război. „Încă din luna septembrie au început incursiunile unităţilor turceşti din sudul Dunării pe teritoriul Olteniei. Înfrângerea trupelor imperiale din Muntenia a expus trupele din Oltenia unui atac din două direcţii, care nu a întârziat să se producă“, se arată în volumul „Oltenia, sub stăpânirea austriecilor“.
Pacea de Belgrad
Victoria de la Craiova a trupelor turco-române a silit unităţilor habsburgice au fost silite să se retragă în regiunea de munte. În noiembrie, cea mai mare parte a Olteniei ieşise de sub controlul austriac. „Prin pacea încheiată la Belgrad la 1 septembrie şi ratificată la 18 septembrie 1739, Imperiul habsburgic renunţa la Bosnia, Serbia şi Oltenia, pe care le pierduse în cursul războiului“, menţionează istoricul Şerban Papacostea.
Boierimea nu a fost atrasă de partea stăpânirii austriece
Faptul că boierimea a rămas un oponent al stăpânirii austrice a dus la pierderea rapidă a controlului în Oltenia. Boierii erau revoltaţi de faptul că îşi pierduseră o parte din privilegii. „Stăpânirea austriacă nu reuşise să câştige adeziunea nici unei pături populaţiei. Dezamăgirea boierilor fusese mult prea mare pentru ca ei să manifeste vreun ataşament faţă de formula de guvernare instituită de regimul habsburgic. Boierimea aspirase să obţină un stat autonom a cărui viaţă internă să fie lăsată în întregime la bunul ei plac, iar austriecii au încorporat Oltenia în imperiu şi i-au anihilat progresiv autonomia. îngrădirea şi apoi suprimarea autonomiei erau strâns legate de programul de guvernare al austriecilor care în atâtea privinţe contrazicea interesele fundamentale ale boierimii; privilegiile clasei dominante au fost rând pe rând îngrădite sau suprimate; puterea stăpânilor de moşii pe propriile lor domenii a fost la rându-i subminată de imixtiunea autorităţii publice, avantajul imens tras de boieri din dregătorii şi din exploatarea fiscală a ţărănimii a fost progresiv suprimat. Afirmarea statului absolutist trecea peste o parte însemnată a intereselor boierimii“, a mai menţionat istoiricul Şerban Papacoastea.
Sursă poza: historica.ro
