Cum au ajuns piesele din Tezaurul Dacic al României la Muzeul Drents din Assen? Fostul ministru al Culturii dă vina pe Muzeul Național de Istorie a României și pe Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor

• Hoții au furat patru artefacte din tezaurul dacic al României.
• Printre piesele furate se numără coiful dacic de la Coțofenești.
• Artefactele furate sunt printre cele mai valoroase ale patrimoniului românesc.
• Muzeul Național de Istorie confirmă că piesele au o valoare culturală unică.
• Parchetul General a deschis un dosar penal privind furtul obiectelor aparținând tezaurului dacic.

Cum a ajuns tezaurul României la Muzeul din Assen? Fostul Ministru al Culturii, Raluca Turcan, pasează vina la Muzeul Național de Istoria României și la Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor. Ministerul Culturii nu decide cu privire la conținutul colecțiilor prezentate în expoziții, spune ea.

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: „Mie nu-mi vine să cred că s-a întâmplat acest lucru. Aceste obiecte extraordinare, făcute din aur, care, din punctul de vedere al producerii lor, se întind pe circa jumătate de mileniu. De la coiful acela faimos de la Poiana Coțofenești, până la brățările dacice din secolul I după Hristos. Acestea sunt obiecte de tezaur național și internațional“.

Dispariția vestigiilor arheologice și prețioase pentru istoria României rămâne subiectul zilei.

Cine apără tezaurul cultural românesc? 

E normal să ne întrebăm asta. Din povestea Coiful de la Coțofenești, de exemplu îți dai seama cât de fragilă poate să fie soarta unui astfel de obiect. Este cea mai faimoasă piesă de artă getică datată din secolele VI-V î.e.n.

După Primul Război Mondial, deci când România tocmai descoperise că tezaurul trimis în Rusia nu mai este înapoiat, coiful a fost descoperit de copii care pășteau vitele pe dealurile de lână satul Poiana în Vărbilău, Prahova, în anul 1926. Traian Simion îl chema pe copilul care a dus „Căciula” în curtea familiei. Coiful a fost adăpătoare pentru găini, a fost aruncat pe coteț.

Abia atunci când coiful a ajuns la un negustor din Ploiești, Jean Marinescu. Acesta a oferit 30.000 de lei pentru coif. Așa a ajuns coiful să fie prezentat la Ministerul Artelor, unde Ion Marin Sadoveanu era șef de cabinet în 1929.

Scriitorul povestea cum negustorul a adus coiful sub braț, înfășurat în ziare. Singura pretenție a negustorului din Ploiești, atunci când a donat coiful, a fost să fie menționat numele său când piesa este expusă.

Ulterior, când puterea a trecut de la liberali la țărăniști, negustorul a fost atacat atât de presă cât și de familia de țărani care găsise casca și care îi cerea mai mulți bani după ce a aflat ce valoare istorică are obiectul.

Cine plătește prețul furtului cultural?

Prețul îl plătește fiecare dintre cei noi, dacă vrei. Sunt cazuri care au durat zeci de ani. Poți să vorbești despre conspirații. Dacă brățările și coiful sunt recuperate înainte de alegerile din România, îți dai seama că o să rămână mereu o suspiciune legată de persoană căreia îi folosește acest furt. Chiar și după alegeri. Ai putea să te gândești și la drumul întortocheat al capodoperelor furate altădată în Olanda și recuperate ba de la un șef mafiot din Italia (ca să-și reducă pedeapsa), ba distruse în România.

Concret, este greu să crezi că o să rămână neplătit. Noi știm povestea brățărilor dacice căutate cu Interpolul și FBI vreme de un deceniu în anii 2000. Faptul că au dispărut în Olanda aș spune că ne poate face să sperăm că nu se va uita de căutarea vinovaților. De amintit și istoria furturilor de artă din Amsterdam ori din Rotterdam, la ultimul, vinovații fiind găsiți chiar în România.

În România probabil că furtul de acest gen cel mai cunoscut este cel din 1992, al sabiei lui Osman Paşa, predată generalului Ullescu la capitularea redutei Smârdan, în ianuarie 1878. Din nou un obiect de care auzi în manualele de istorie care a dispărut fără urmă dintr-un muzeu de la Turnu Severin.

Acum coiful de la Coțofenești are o poveste specială în sine. Semnificația ochilor de pe fruntea coifului rămâne la fel de misterioasă ca și originea sa. Când spui că e dacic, de fapt perioada de datare îl apropie mai mult de origini scitice, ornamentația pare să aibă legătură cu sarmații iraniei, dar formula oficială a originii e traco-getică.

Istoricul Ernest Oberlander-Târnovean, directorul muzeului explica acești ochi cu două rânduri de sprâncene drept specific getici cu rol probabil de apărare de deochi, farmec, magie. Dimensiunile sale sugerează și faptul că cel pentru care a fost făcut acest coif ceremonial pare să fi fost un copil sau un tânăr.

The post Cum au ajuns piesele din Tezaurul Dacic al României la Muzeul Drents din Assen? Fostul ministru al Culturii dă vina pe Muzeul Național de Istorie a României și pe Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor appeared first on Aleph News.