PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Cristiano Ronaldo își va prelungi contractul cu Al-Nassr până în 2026

  • În august, Ronaldo a declarat că va rămâne la Al Nassr până la sfârșitul carierei sale profesionale.
  • Ronaldo a disputat până în prezent 90 de meciuri sub culorile lui Al-Nassr și a înscris 82 de goluri.
  • Conform clasamentului stabilit de revista americană Forbes, el a fost în 2023 sportivul cel mai bine plătit din lume.

Cristiano Ronaldo a ajuns la un acord cu Al Nassr pentru a-și prelungi contractul cu încă un an, până în iunie 2026, a declarat luni un oficial al clubului saudit pentru AFP. Oficialul a declarat că părțile au convenit asupra prelungirii reînnoibile a contractului lui Ronaldo, „dar acesta nu a fost încă semnat. Un anunț va fi făcut în zilele următoare”, scrie NDTV.

Ronaldo a împlinit 40 de ani săptămâna trecută, actualul său contract urmând să se încheie în iunie 2025. Fostul star de la Manchester United, Real Madrid și Juventus s-a alăturat echipei Al Nassr în ianuarie 2023 și de atunci a marcat 82 de goluri în 90 de meciuri.

În august, Ronaldo a declarat că va rămâne la Al Nassr până la sfârșitul carierei sale profesionale, care ar putea fi „în curând sau în doi sau trei ani”.

„Dar cel mai probabil se va întâmpla cu Al Nassr, în echipa care mă face fericit… și unde mă simt bine”.

Ronaldo a disputat până în prezent 90 de meciuri sub culorile lui Al-Nassr și a înscris 82 de goluri, oferind totodată 19 pase decisive.

Conform clasamentului stabilit de revista americană Forbes, el a fost în 2023 sportivul cel mai bine plătit din lume, cu venituri de 136 de milioane de dolari, din care 46 de milioane salariul său.

The post Cristiano Ronaldo își va prelungi contractul cu Al-Nassr până în 2026 appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita

In aceasta saptamana:

Se schimbă trendurile în frumusețe. În ultimul an, femeile au ales interveții estetice cât mai naturale

Chirurgii americani confirmă că a dispărut trendul „Kardashian”. Implanturile supradimensionate...

Samsung inovează. Ce noi caracteristici are Galaxy S25 Edge

Samsung Galaxy S25 Edge va avea mai puțin de...

STUDIU. A.I. afectează gândirea critică la locul de muncă

A.I. schimbă modul în care oamenii analizează și evaluează...
spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Ilie Bolojan și-a dat demisia din PNL. După Biroul Politic Național, PNL va veni cu o propunere pentru președinția Senatului

    Ilie Bolojan preia mandatul de președinte interimar de la Klaus Iohannis pe 12 februarie. Președintele interimar nu se poate adresa...

    Se schimbă trendurile în frumusețe. În ultimul an, femeile au ales interveții estetice cât mai naturale

    Chirurgii americani confirmă că a dispărut trendul „Kardashian”. Implanturile supradimensionate sunt înlocuite de cele mai mici. Dizolvarea acidului din buze devine...

    Samsung inovează. Ce noi caracteristici are Galaxy S25 Edge

    Samsung Galaxy S25 Edge va avea mai puțin de 6 mm. Samsung Galaxy S25 Edge va avea o cameră de...

    STUDIU. A.I. afectează gândirea critică la locul de muncă

    A.I. schimbă modul în care oamenii analizează și evaluează informațiile. Încrederea mare în A.I. reduce efortul de a gândi critic. 36%...

    România a înregistrat un nou record negativ de natalitate anul trecut. Mai puțin de 150.000 de copii s-au născut în 2024

    70% din cupluri spun că nu își doresc momentan copii. România a avut în 2024 cel mai mic număr de...

    Coreea de Nord amenință cu represalii după ce un submarin nuclear american a acostat la Busan

    Coreea de Nord își va „exercita fără ezitare dreptul legitim de a pedepsi provocatorii”. Ei acuză SUA că este o...

    Donald Trump: „Ucraina ar putea deveni rusească”

    Trump sugerează că Ucraina ar putea ajunge sub control rusesc. JD Vance se întâlnește cu Zelenski la Conferința de Securitate...

    Reprezentanți ai echipei președintelui Donald Trump vor vizita Ucraina în această săptămână

    Zelenski a anunțat la 4 februarie că guvernul ucrainean „finalizează detaliile” pentru prima vizită a unei delegații americane în...

    BBC: A.I.-ul vine cu informații de știri distorsionate

    Peste jumătate dintre răspunsurile A.I. analizate conțin erori semnificative. A.I.-urile au oferit informații greșite despre lideri politici, crime și sănătate. Companiile...

    Donald Trump taxează cu 25% toate importurile de oțel și aluminiu în Statele Unite. Comisia Europeană: UE nu a primit nicio notificare oficială privind...

    Donald Trump impune tarife de 25% pentru importurile de oțel și aluminiu în SUA. Comisia Europeană spune că va...

    Trump, mesaj pentru Hamas: „Acordul de încetare focului în Gaza ar trebui să se încheie sâmbătă la ora 12 dacă nu sunt eliberați toți...

    Trump cere ca acordul de încetare a focului să fie anulat dacă Hamas nu eliberează toți ostaticii până sâmbătă. Hamas...

    Elon Musk vrea să cumpere OpenAI cu 97,4 miliarde de dolari. Sam Altman îl ironizează pe Musk

    Elon Musk vrea să cumpere OpenAI pentru 97,4 miliarde de dolari. Sam Altman refuză oferta și ironizează propunerea lui...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img