luni, 26 octombrie 2020

COVID 19: Argeș și Prahova au cele mai multe cazuri de astazi

- PUBLICITATE PARTENER -

În intervalul 28.07.2020 (ora 10:00) – 29.07.2020 (ora 10:00) au fost înregistrate 30 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 30 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Până astăzi, 29 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 48.235 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 26.446 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.870 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.182 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 643 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.926. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 377 de pacienți. La nivel național, au fost prelucrate 1.154.228 de teste. Dintre acestea 22.049 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.954 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.095 la cerere.

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Arnold Schwarzenegger a anuntat ca se simte „fantastic” dupa o operatie la inima.

Vedeta de filme de actiune Arnold Schwarzenegger a anuntat ca a suferit...

Violeta Alexandru, despre cresterea pensiilor cu 40%.

Daca PSD avea determinarea sa o faca, cand a guvernat intr-o situatie...

Tensiuni puternice intre Macron si Erdogan.

Presedintele Frantei si-a rechemat ambasadorul dupa ce omologul sau turc a spus...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
43,434,620
Total cazuri confirmate
Updated on 26/10/2020 12:00

- PUBLICITATE PARTENER -

Fosta tenismena Caroline Wozniacki, pe „acoperisul lumii”.

Caroline Wozniacki (30 de ani) a trait zilele trecute o experienta unica, reusind sa...

Islanda – Romania, baraj pentru Euro 2020. Delegatia tricolorilor a primit rezultatele COVID.

Nationala Romaniei a primit in aceasta seara rezultatele testelor COVID efectuate marti, la sosirea...

Liceeni din Oradea invitati in ATELIERE DE FILM DOCUMENTAR

Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani din Oradea și din împrejurimi...

Top 10 invenții și descoperiri accidentale

Scriitorul american Dale Breckenridge Carnegie îndemna o lume, acum câteva decenii, “să facă limonadă...

Nocebo neprietenosul lui Placebo

Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei! Și...

Iata cateva lucruri interesante despre Spania

În data de 12 octombrie, Spania își sărbătorește ziua națională. Această dată a fost aleasă în...

Moneda digitala se apropie de realitatea tranzactionarilor in masa

Banca Centrală Europeană (BCE) a întărit acţiunile pentru eventualitatea lansării unei monede euro digitale,...

PSIHOLOGUL go: 5 semne că ești cu adevărat îndrăgostită

De câte ori nu te-ai întrebat dacă ești cu adevărat îndrăgostită? Fiecare persoană are...