Lumea e mai plina de virusuri decat am crede. Acestea aproape ca nu pot fi cuantificate. In timp ce unele virusuri au fost studiate in detaliu, oamenii de stiinta spun ca suntem abia la inceput de drum cand vine vorba de cunoasterea lor. Ar putea fi trilioane de specii, cu totul, spun unii specialisti.

Chiar si cele mai conservatoare estimari vorbesc despre zeci de milioane de virusuri diferite care traiesc doar in oceane. Cercetarile arata ca pot fi 10 milioane de virusuri in doar un mililitru de apa, relateaza Science Alert.

Totusi, de mentionat e faptul ca nu fiecare virus infecteaza orice fiinta vie. Apoi, multe dintre virusuri sunt anihilate de alte fiinte vii, dupa cum se arata intr-un studiu condus de Jennifer Welsh, de la Royal Netherlands Institute for Sea Research (NIOZ).

Din 10 specii analizate, a reiesit ca cel mai mare serviciu, anihiland virusurile, il aduc crabii, mai multe tipuri de moluste, printre care stridiile, dar si buretii de mare.

Buretii de mare au reusit sa reduca numarul de virusuri prezente in apa cu pana la 94%, in doar trei ore. Dupa 24 de ore, acest procent a ajuns la 98%.

Astfel de vietuitoare sunt foarte pricepute la a curata apa de virusuri. Fac asta foarte repede si foarte eficient. Chiar si atunci cand au fost adaugate noi virusuri in apa, la fiecare 20 de minute, buretii de mare si-au facut treaba imediat, explica autorul studiului.

Prin comparatie, crabii au redus numarul de virusuri din apa cu pana la 90% in 24 de ore. Stridiile au reusit sa faca asta doar pana la un procent de 12%.

E posibil, insa, ca in salbaticie, aceste vietuitoare sa nu aiba acelasi procent de reusita, dati fiind factori precum curentii, situatiile potential periculoase etc.

Totusi, asemenea experimente arata ca, pe viitor, ne-am putea baza pe astfel de vietuitoare care sa purifice apa in fermele de acvacultura, dar nu numai, se arata intr-un raport publicat de Scientific Reports.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: