goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Ce învață copilul tău în plus la privat? Simona Dana Dobrin: „Diferența constă în abordarea pe care o avem noi ca dascăli”

  • Taxele școlare în sistemul privat pot ajunge până la 12.240 de euro pe an.
  • Elevii din sistemul privat învață leadership, educație pentru mediu, dezvoltare personală.
  • Diferența dintre școlile de stat și școlile private constă în abordarea conținutului din programa școlară.

În timp ce materiile care dezvoltă elevii ajung cu greu în școlile de stat, la privat copiii învață ce înseamnă leadership-ul, educația pentru mediu sau public speaking-ul.

„Mi-a plăcut foarte mult diplomația, social media și comunicare pe care am învățat-o un an, un an diplomație, un an social media. Mi-a plăcut foarte mult, am avut cursuri de leadership, unde am învățat de la oameni diplomați, de la oameni care au fost în armată”, a povestit Rotem Alter, elevă la Complexul educațional Laude-Reut.

„Noi avem o multitudine de proiecte care ne ajută să ne însușim toate cunoștiințele acestea și ne ajută să le și aplicăm. Cursul de business este acompaniat de o finalizare la BCR unde niște experți ne evaluează proiectele și ne oferă feedback. În același timp, cursul de diplomație se finalizează cu mai multe seturi de conferințe internaționale în cadrul cărora noi ne putem exersa abilitățile, dar de asemenea noi avem mai multe tipuri de proiecte în care ne putem implica și pe care le putem porni noi”, a spus Theodor Ciolan, elev la Complexul educațional Laude-Reut.

Statul nu pune preț pe digitalizare

Tudor Matei, elev în clasa a X-a crede că școlile de stat ar trebui să se ocupe mult mai mult de digitalizarea sălilor de clasă și de asemenea, de sănătatea mentală a copiilor.

„Consider că o alocare de resurse financiare către dezvoltarea tehnologiei în școli și infrastructura este un pas bun și de asemenea am prieten cărora un accent mare care a fost pus pe consiliere a venit ca un ajutor foarte mare pentru ei, deci, de asemenea și acest lucru”.

Diferența dintre școlile de stat și școlile private constă în abordarea conținutului din programa școlară, spune Simona Dana Dobrin, profesor pentru învățământ primar.

„Școala noastră, de exemplu merge pe același curriculum pe care funcționează și școlile de stat. Folosim aceeași programă și aceleași manuale școlare. Diferența constă în abordarea pe care o avem noi ca dascăli din aceste conținuturi din programă, că noi le adaptăm la nevoile copiilor noștri și facem tot posibilul să le oferim un mediu de învățare dinamic”.

Citește și

The post Ce învață copilul tău în plus la privat? Simona Dana Dobrin: „Diferența constă în abordarea pe care o avem noi ca dascăli” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Zlătescu

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.295. Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de Rusia...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 695. Cabinetul lui Netanyahu va discuta „planul de cucerire” a Fâșiei Gaza

    Forțele israeliene au bombardat în noaptea precedentă suburbii ale orașului Gaza. Autoritățile locale au raportat cel puțin 18 victime, dintre...

    Drive-test ZF: Tesla Model 3 Long Range AWD Highland 2024 – upgrade cu accent

    Long Range AWD promite autonomie de peste 600 km, performanţe comparabile cu ale unor modele sport şi o experienţă...

    Barcelona devine punct de plecare pentru cea mai amplă flotilă umanitară destinată Gazei. Greta Thunberg: „Povestea aici este despre Palestina”

    Greta Thunberg și fostul primar al Barcelonei participă la misiune. O flotilă de aproximativ 20 de nave a plecat din...

    Reuniunea „Harry Potter” nu se va întâmpla niciodată. Chris Columbus, regizorul filmelor: „Nu am mai vorbit cu JK Rowling de peste un deceniu. A...

    Regizorul filmelor Harry Potter, Chris Columbus, a declarat că o reuniune a distribuției originale Harry Potter este imposibilă. El spune că opțiunile politice actuale...

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu Nicușor Dan

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. Potrivit...

    Germania se pregătește pentru un conflict lung cu Rusia. Merz: „Pacea nu poate fi obținută cu prețul capitulării Ucrainei. Poimâine vom fi noi”

    Cancelarul german Friedrich Merz se pregătește pentru un război îndelungat în Ucraina. Merz afirmă că pacea nu poate presupune capitularea...

    Unde mergi în vacanță toamna asta? Descoperă 3 destinații perfecte pentru city break-uri în Europa

    La Marino, la doar 45 de minute de Roma, are loc Sagra dell’Uva, un festival al vinului cu tradiție. În...

    Sfatul lui George Soros către fiul său Alexander: „Nu fi niciodată ca Trump!”

    Răspund, înainte de a mi se pune întrebarea: n-am fost bursier Soros, nu mă preocupă familia Soros. Mă fascinează...

    Soft swapping devine fenomen viral. Cum cuplurile moderne rescriu „infidelitatea”

    „Soft swapping” înseamnă intimitate cu alții, dar fără penetrare. Practica a devenit populară după difuzarea pe Netflix a „The Secret...

    Ce castel vizitezi în Franța? Château de La Vallière a devenit nu doar un reper istoric, ci și un resort de lux

    Castelul, înconjurat de păduri, parcuri și ochiuri de apă, a păstrat arhitectura secolelor XV–XVII. Castelul a devenit resort de lux,...

    Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Ucraina promite represalii după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img