goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Ce diferențe există între creierul bărbaţilor şi cel al femeilor? Inteligența artificială le distinge

  • Existenţa diferenţelor dintre creierul bărbaţilor şi cel al femeilor este o problemă mult dezbătută de ştiinţă.
  • Descoperirea publicată în Neuroscience News susţine ipoteza potrivit căreia există diferenţe în modul în care sunt organizate creierele bărbaţilor şi ale femeilor.
  • Menon şi colegii săi au creat o inteligenţă artificială capabilă să înveţe să clasifice tomografiile cerebrale şi să observe dacă acestea aparţineau unui creier masculin sau feminin.

Un sistem de inteligenţă artificială a reuşit să distingă cu o precizie de 90% sexul unei persoane prin analiza tomografiilor cerebrale. Descoperirea publicată în Neuroscience News susţine ipoteza – controversată – potrivit căreia există diferenţe în modul în care sunt organizate creierele bărbaţilor şi ale femeilor.

Existenţa diferenţelor dintre creierul bărbaţilor şi cel al femeilor este o problemă mult dezbătută de ştiinţă şi se află în centrul unor rezultate contradictorii. Din punct de vedere structural, creierele se aseamănă unele cu altele. Studiile care au analizat până în prezent modul în care funcţionează regiunile creierului nu au găsit indicii clare de diferenţe între bărbaţi şi femei.

Vinod Menon, profesor de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale şi director al Laboratorului de neuroştiinţe cognitive şi de sisteme de la Stanford (SUA), a încercat să valorifice potenţialul inteligenţei artificiale în analiza unor vaste baze de tomografii ale creierului pentru a vedea dacă este posibil să găsească diferenţe care nu au fost observate până în prezent.

Menon şi colegii săi au creat o inteligenţă artificială capabilă să înveţe să clasifice tomografiile cerebrale şi să observe dacă acestea aparţineau unui creier masculin sau feminin. AI a fost antrenată pe o bază de date de 1.000 de tomografii cerebrale de la adulţi. A învăţat să identifice modele recurente în modul în care diferite regiuni ale creierului cooperează, apoi a reuşit să distingă cu o precizie de 90% dacă o imagine cerebrală aparţinea unui bărbat sau unei femei.

Cu aceeaşi precizie, s-a aventurat apoi să diferenţieze creierele din alte două seturi de date diferite pe care nu le mai văzuse până atunci, fiecare conţinând tomografii ale aproximativ 200 de persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.

Studiul are limitări, dar ar putea ajuta la înţelegerea motivelor anumitor diferenţe de gen în ceea ce priveşte prevalenţa tulburărilor psihiatrice (cum ar fi depresia, care afectează mai mult femeile) sau a neurodivergenţelor, cum ar fi autismul, care afectează într-o mai mare măsură bărbaţii.

Citește și

The post Ce diferențe există între creierul bărbaţilor şi cel al femeilor? Inteligența artificială le distinge appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Tobias Andreea

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.295. Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de Rusia...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 695. Cabinetul lui Netanyahu va discuta „planul de cucerire” a Fâșiei Gaza

    Forțele israeliene au bombardat în noaptea precedentă suburbii ale orașului Gaza. Autoritățile locale au raportat cel puțin 18 victime, dintre...

    Drive-test ZF: Tesla Model 3 Long Range AWD Highland 2024 – upgrade cu accent

    Long Range AWD promite autonomie de peste 600 km, performanţe comparabile cu ale unor modele sport şi o experienţă...

    Barcelona devine punct de plecare pentru cea mai amplă flotilă umanitară destinată Gazei. Greta Thunberg: „Povestea aici este despre Palestina”

    Greta Thunberg și fostul primar al Barcelonei participă la misiune. O flotilă de aproximativ 20 de nave a plecat din...

    Reuniunea „Harry Potter” nu se va întâmpla niciodată. Chris Columbus, regizorul filmelor: „Nu am mai vorbit cu JK Rowling de peste un deceniu. A...

    Regizorul filmelor Harry Potter, Chris Columbus, a declarat că o reuniune a distribuției originale Harry Potter este imposibilă. El spune că opțiunile politice actuale...

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu Nicușor Dan

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. Potrivit...

    Germania se pregătește pentru un conflict lung cu Rusia. Merz: „Pacea nu poate fi obținută cu prețul capitulării Ucrainei. Poimâine vom fi noi”

    Cancelarul german Friedrich Merz se pregătește pentru un război îndelungat în Ucraina. Merz afirmă că pacea nu poate presupune capitularea...

    Unde mergi în vacanță toamna asta? Descoperă 3 destinații perfecte pentru city break-uri în Europa

    La Marino, la doar 45 de minute de Roma, are loc Sagra dell’Uva, un festival al vinului cu tradiție. În...

    Sfatul lui George Soros către fiul său Alexander: „Nu fi niciodată ca Trump!”

    Răspund, înainte de a mi se pune întrebarea: n-am fost bursier Soros, nu mă preocupă familia Soros. Mă fascinează...

    Soft swapping devine fenomen viral. Cum cuplurile moderne rescriu „infidelitatea”

    „Soft swapping” înseamnă intimitate cu alții, dar fără penetrare. Practica a devenit populară după difuzarea pe Netflix a „The Secret...

    Ce castel vizitezi în Franța? Château de La Vallière a devenit nu doar un reper istoric, ci și un resort de lux

    Castelul, înconjurat de păduri, parcuri și ochiuri de apă, a păstrat arhitectura secolelor XV–XVII. Castelul a devenit resort de lux,...

    Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Ucraina promite represalii după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img