Avocatul lui Ionel Rusen acuză că DIICOT i-a cerut bani pentru copii ale dosarului de înșelăciune. DIICOT arată că plata copiilor e prevăzută prin lege, de Codul de procedură penală.
știre în curs de actualizare
Mesajul integral al avocatului Tudor Dobrescu
Cabinetul Individual de Avocat DOBRESCU TUDOR informează opinia publică asupra următoarelor împrejurări din dosarul penal nr. 2871/19/P/2024 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, în care domnul RUSEN IONEL este cercetat în stare de arest preventiv.
Astăzi, 5 noiembrie 2026, grefa parchetului a predat apărării, contra cost, un al doilea set de copii electronice ale dosarului de urmărire penală, după cel predat la 14 octombrie 2026. Pentru cele două seturi cabinetului i s-au încasat, prin plată cu cardul la terminalul instalat în sediul parchetului, sumele de 2.194 lei și 1.131,60 lei. Funcționarii parchetului au refuzat să indice temeiul legal în baza căruia pretind bani pentru copiile dosarului și au refuzat să prezinte ordonanța procurorului care abilitează grefa să efectueze această operațiune, deși apărătorul le-a solicitat expres ambele lucruri, la sediul parchetului.
Cabinetul denunță public pretinderea de sume de bani pentru accesul apărării la dosarul de urmărire penală ca pe o practică ilegală, neconstituțională și contrară jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Codul de procedură penală recunoaște apărătorului dreptul de a consulta dosarul, inclusiv de a-l fotocopia, fără a condiționa acest drept de plata vreunei taxe, iar Constituția permite stabilirea taxelor numai prin lege, nu prin practica grefei unui parchet. Condiționarea accesului la dosar de o plată fără temei legal, în cazul unei persoane arestate preventiv, încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție și dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care impune ca acuzatul să dispună de înlesnirile necesare pregătirii apărării și ca apărarea să fie pusă pe picior de egalitate cu acuzarea în privința accesului la materialul cauzei. Cabinetul a sesizat conducerea Direcției cu o plângere prealabilă prin care cere comunicarea temeiului de drept al încasărilor și restituirea sumelor.
Mai mult, nici până la data prezentului comunicat apărării nu i s-a permis accesul fizic (consultarea dosarului) la dosarul de urmărire penală, deși l-a solicitat în scris, astfel încât avocatul unei persoane arestate preventiv de peste o lună nu a putut consulta originalele actelor pe baza cărora clientul său este privat de libertate. Această situație constituie o sfidare a drepturilor omului și o încălcare masivă atât a dreptului la apărare al domnului RUSEN IONEL, cât și a dreptului avocatului de a-și exercita profesia, drept garantat de lege și care nu poate fi golit de conținut prin refuzul tacit al organului de urmărire penală de a pune dosarul la dispoziția apărării.
În urma inventarierii copiilor predate ca fiind pretins complete, apărarea a constatat că de la dosarul cauzei lipsesc cererile domnului RUSEN IONEL, formulate prin avocat, respectiv cererea de extindere a urmăririi penale din 15 octombrie 2026, cererea de infirmare a unui act de urmărire penală din 16 octombrie 2026, cererea de recuzare a ofițerilor de poliție judiciară din 18 octombrie 2026, plângerea din 18 octombrie 2026 împotriva ordonanțelor din 30 mai 2024 și 21 septembrie 2026, plângerea din 20 octombrie 2026 împotriva ordonanței din 19 octombrie 2026, cererile de probe din 20, 22 și 23 octombrie 2026 privind emitentul documentelor „Order of Malta O.S.J.”, înscrisurile contabile ale societății REAL CONCRETE LAND SRL și acelea legate de intervenția Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, cererea de copie actualizată a dosarului din 21 octombrie 2026, cererea de recuzare a procurorului șef secție din 23 octombrie 2026 și plângerea din 27 octombrie 2026 privind calitatea de persoană vătămată. Dosarul predat nu cuprinde nicio soluție asupra acestor cereri.
Dosarul predat nu cuprinde nici actele prin care arestarea preventivă a fost prelungită, respectiv încheierea Tribunalului București din 26 octombrie 2026, contestația parchetului și încheierea Curții de Apel București din 28 octombrie 2026, deși referatul parchetului cu propunerea de prelungire se află la dosar.
Constatările au fost consemnate într-un proces-verbal de verificare încheiat de apărare la data de 5 noiembrie 2026, care a fost pus la dispoziția Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și va fi adus la cunoștința instanțelor sesizate cu măsurile preventive.
Răspunsul integral al DIICOT
Referitor la afirmațiile apărute în spațiul public privind perceperea unor sume de bani pentru eliberarea de copii ale actelor dintr-un dosar penal, Biroul de Informare și Relații Publice face următoarele precizări:
Potrivit art. 94 alin. (2) din Codul de procedură penală, „Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține fotocopii pe cheltuiala clientului.”
În aplicarea acestor dispoziții legale, prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 247 din 19 noiembrie 2025, pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 17 din 10 februarie 2014 privind aprobarea tarifului serviciilor de copiere a documentelor deținute de Ministerul Public, au fost stabilite tarifele aplicabile eliberării copiilor documentelor, inclusiv celor solicitate în temeiul art. 94 alin. (2) din Codul de procedură penală. Astfel, trebuie făcută distincția între exercitarea dreptului de consultare a dosarului și suportarea costurilor aferente obținerii de copii ale actelor acestuia.
În ceea ce privește celelalte afirmații referitoare la desfășurarea urmăririi penale, precizăm că cererile și plângerile formulate în cadrul procesului penal se analizează și se soluționează potrivit dispozițiilor legale aplicabile.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







