GoNews
About the author
Zece idei despre schimburile comerciale România – Mercosur: ce importăm şi la ce categorii am mai putea câştiga odată cu eliminarea unor taxe
Acordul Uniunii Europene cu zona Mercosur, care creează cea mai mare piaţă de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de oameni,...
Ce trebuie să facă România pentru a-și păstra traseul de reducere a deficitului
România a atras de ani buni atenția investitorilor străini interesați de Europa Centrală și de Est, mai ales datorită dimensiunii mai mari a pieței...
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Răzvan Paşol, Patria Asset Management: Anul 2026 se conturează drept al patrulea an consecutiv de creşteri la BVB,...
Prin prisma indicelui de referinţă BET, Bursa de Valori Bucureşti s-a apreciat cu aproximativ 110% într-un interval de trei ani – între 2023 şi...
Primul efect al negocierilor OMV Petrom cu statul de anul trecut? Cheltuieli speciale de 420 mil. euro care vor afecta profitul net al companiei....
La finalul anului trecut, în urma unor negocieri complexe cu statul român, OMV Petrom a primit extinderea acordurilor petroliere pe o durată de 15...
Afaceri de la Zero. Renata Chindea, pasionată de călătorii, a pornit Hai cu Renu, un proiect prin care oferă consiliere şi planificare pentru vacanţe...
Planificarea unei călătorii se transformă într-un alt task pe lista de to do, iar de multe ori e din ce în ce mai greu...
Producătorul de lactate Five Continents a pariat 1,5 milioane de euro pe o linie de ambalare pentru telemea în saramură şi continuă investiţiile
Five Continents Group, producător de lactate cu trei unităţi de producţie, a finalizat anul trecut o investiţie de 1,5 milioane de euro într-o linie...
Din culisele cursei nebuneşti de a salva Saks Global, ultimul mare retailer de lux al Americii, copleşit de competiţia dură, slăbiciunea sectorului de lux,...
Ultimul mare retailer de lux al Americii, Saks Global, a intrat în faliment copleşit de competiţia strânsă venită din partea retailerilor mari şi online,...
Cum au văzut liderii din mediul bancar românesc ultimii 20 de ani? Investiţiile străine directe au crescut de opt ori, PIB-ul pe cap de...
România are perspective bune de creştere economică, iar în ultimii 20 de ani ţara a reuşit să-şi majoreze volumul investiţiilor străine directe de peste...
Adrian Vasilescu, BNR: Undă verde dezinflaţiei în decembrie… (1)
Debutul noului an e dominat de pesimism global. Presa lumii consemnează că „s-au rărit vibraţiile pozitive“ şi s-au înmulţit resentimentele generate de...
Business sportiv. Cum pot contribui autorităţile locale în dezvoltarea sportului de masă şi de performanţă? Fabrica de Campioni, un proiect sportiv care vrea să...
Fabrica de Campioni a pornit în 2022 la iniţiativa lui Tudor Marta, fost sportiv de performanţă, din dorinţa lui de a crea un proiect...
#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni. Cum au crescut. Maria Botiz 13 ani, atletism: Atletismul ajută la dezvoltarea atât fizică, cât şi...
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să...
Business sportiv. David Cosma Cristofor, un tânăr pilot de 16 ani, a semnat cu Prema Racing, cea mai puternică echipă de Formula 4, care...
David Cosma Cristofor, 16 ani, este un tânăr pilot român, vicecampion mondial la karting, a semnat cu Prema Racing, cea mai puternică echipă de...




