

- Patronii au fost arestați pentru 30 de zile.
- După cum se arată și în stenograme, bătrânii primeau puțină mâncare sau deloc.
- „Pacienții mor de foame!” este o replică a unui angajat.
Au apărut stenogramele procurorilor în ceea ce privește noul azil al groazei din Voluntari. Acesta era condus de un medic estetician și un polițist. Patronii au fost arestați pentru 30 de zile. După cum se arată și în stenograme, bătrânii primeau puțină mâncare sau deloc și nu primeau medicamente.
Procurorii au fost alertați chiar de proprietarul clădirii în care funcționa azilul din Voluntari. Acesta s-a plâns că patronii căminului nu și-au mai plătit chiria de mai bine de jumătate de an, adică îi datorau 30.000 de euro. Mărturiile despre ce a văzut în interiorul azilului sunt cu adevărat cutremurătoare.
„Pacienții mor de foame!”, „Nu am pastile să le dau” sau „Hai lasă că nu moare” sunt doar câteva replici din discuțiile angajaților azilului.
Discuția 2:
PM: Alo!
CL-A: Ce faci, MARIȚO?
PM: Ce să fac, uite… aștept. Cina.
CL-A: Ă, ia zi, ai avut pâine pentru micul dejun?
PM: N-am, mă, n-am. De unde? Mai e câteva felii de pâine, n-am ce să le dau. N-am nimica. Aștept.
CL-A: Aaa… păi dracu’, s-o sun p-asta atuncea, hai. …[neinteligibil – n.n.]…
PM: Aștept să vină să-mi aducă. N-am nimic. Nimic, nimic n-am.
CL-A: Da, hai c-o sun acum. Pa.
PM: N-am nimic fetiță, bine. Hai, pa.
CL-A: O sun acuma.
Inspector social: Plângeau de foame. Și i-am explicat de ce s-a închis, nu știu ce… s-au închinat și au zis: «Doamne, să vă dea Dumnezeu sănătate, că mai rar». Și când am plecat mi-au mulțumit, nu știu ce… a venit femeia aia bolnavă, m-a luat în brațe și mi-a pupat mâna.
Interlocutor: Ei, na. Inspector social: Am încremenit.
Interlocutor: Mi s-a ridicat părul pe mine.
Inspector social: Cu tot ce s-a întâmplat la televizor, ei tot nu s-au potolit. Și la 4 le-am spus: «unde e cateringul? Când vine mâncarea?» S-a dus și le-a luat o shaorma.
Citește și:
- Postul intermitent ajută persoanele diabetice de tip 2 să slăbească. Nutriționist: „Mâncatul ordonat, în combinații corecte, din 3 în 3 ore, poate conduce la scăderea în greutate”
- România bate recordul în scumpirea energiei. Țara noastră ajunge în top 3 în UE privind energia electrică consumată de clienții casnici
- Ce activități faci în vacanța de toamnă cu copilul tău?/Psiholog: Le recomand părinților să îi ducă pe copiii în vizită la bunici
The post Au apărut stenogramele procurorilor în ceea ce privește noul azil al groazei din Voluntari. Bătrânii primeau puțină mâncare sau deloc appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita