luni, 30 noiembrie 2020

Accident la mina URICANI

- PUBLICITATE PARTENER -

Un accident s-a produs în urmă cu puțin timp la mina Uricani. Trei muncitori se află sub tone de moloz. Autoritățile intervin de urgență.

Tone de moloz s-au prăbuşit peste o autobasculantă, în care se aflau 3 muncitori, în urma prăbușirii unui turn de extracţie în incinta Exploatării miniere Uricani.

Muncitorii lucrau la ecologizarea minei. În urma accidentului, unul dintre ei a reuşit să se salveze, în timp ce alţi doi oameni au fost surprinşi sub dărâmături.

Echipajele de salvare intevin de urgență

„În cel mai scurt timp, au ajuns la locul surpării echipaje de pompieri ale Detaşamentului Petroşani specializate în misiuni de salvare şi ajutor medical şi echipe ale SAJ Petrosani.

Cu ajutorul echipamentelor aflate în dotarea containerului multi-risc vor fi tăiate şi îndepărtate elementele de dărâmătură. Concomitent, cu buldozere şi excavatoare aflate in dotarea Exploatării miniere şi a Primăriei Uricani, sunt efectuate acţiuni de îndepărtare a materialelor de construcţie. Întreaga operaţiune se desfăşoara cu respectarea tuturor normelor şi principiilor de protejare a salvatorilor”, informează ISU Hunedoara. 

ADV GNG 12060020 SB - 20/11439/AT 24.06.2020

PUBLICITATE - PARTENER goNEWS.ro

goNEWS.ro - STIRILE CONTINUA

Americanii mergeau la lupta pe… camile

Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au...

Terapie: plimbarea prin padure va fascina si papilele gustative

In mod evident, orice prilej de miscare exploatat la maximum si cu...

Sfaturi pentru cainele tau pentru ca viata acestuia sa se imbunatateasca

Pierderea vederii la caini poate fi congenitala, accidentala sau poate surveni din...

Lewis Hamilton scrie istorie in Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a castigat duminica Marele Premiu al Turciei...

PUBLICITATE HARMONYfm.ro - your HARMONY radio

- MUZICA ALEASA PE SPRANCEANA -

distribuie goNEWS.ro

news mix

Festivalul George Enescu organizat la Timisoara in 2023. Este anul in care orasul va fi Capitala Europeana a Culturii.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca Festivalul de muzica...

- ADV GNG 12060020 SB -

COVID TOATE TARILE
63,237,485
Total cazuri confirmate
Updated on 30/11/2020 16:24

- PUBLICITATE PARTENER -

Americanii mergeau la lupta pe… camile

Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au cea mai...

Lewis Hamilton scrie istorie in Formula 1

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a castigat duminica Marele Premiu al Turciei la Formula...

O moneda veche de 2000 de ani s-a vandut cu 4,2 milioane de dolari.

Moneda veche din aur, care infatiseaza asasinarea lui Iulius Cezar, s-a vandut cu 3,24...

Festivalul George Enescu organizat la Timisoara in 2023. Este anul in care orasul va fi Capitala Europeana a Culturii.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca Festivalul de muzica George Enescu...

Pete Best, primul tobosar al Beatles: Ascultati muzica, apoi copiati-o, apoi faceti-o mai buna.

Pete Best a cantat la tobe in formatia The Beatles intre 1960-1962. A fost...

Antrenorul Simonei Halep, detalii despre starea tenismenei infectate cu Covid: „Nici ea nu stie cum a luat, a facut in jur de 20 de...

Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei Halep, a oferit detalii despre starea de sanatate...

Este vândut aurul de către Băncile Centrale

Bancile centrale au vandut aur in trimestrul al treilea, pentru prima data dupa 2010,...

Ghid complet pentru cultura tomatelor. Totul despre plantarea rosiilor si ingrijirea lor.

Plantarea rosiilor. Cand se sadesc rosiileCand se planteaza rosiile in campCand se planteaza rosiile...